PD-L va edita un ghid de mesaje care va fi folosit de către democrat-liberali în campania electorală pentru a explica electoratului care au fost realizările principale ale guvernării PD-L. Anunțul a fost făcut de către prim-vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur, la deschiderea Școlii Naționale de Management Politic a tinerilor democrat-liberali, care are loc la Suceava. Cursurile sunt organizate de tinerii-democrat liberali suceveni, la această școală fiind prezenți 60 de tineri din organizațiile de tineret din 12 județe ale țării.
Flutur a precizat că democrat-liberalii care vor fi implicați în campania electorală vor primi un ghid de mesaje în care vor fi explicate toate realizările actualei guvernări, plecând de la reforma în educație și până la introducerea pensiei minime.
„Cel mai important este să te faci înțeles de armata pe care o trimiți în bătălie. La centru ne gândim să vă transmitem un ghid de mesaje. Asta pentru că sunt foarte multe realizări, dar ele trebuie îmbrăcate în niște mesaje standard. Pentru că în politică ai și adversari și uneori ai și o parte a mass-media care spune doar partea văzută dintr-un anumit unghi al lucrurilor”, a explicat liderul PD-L. El a subliniat că actuala guvernare PD-L a avut o mare deficiență la capitolul comunicare, având în vedere că de multe ori nu a reușit să explice măsurile care au fost luate în ultimii ani. „De multe ori nu am comunicat cum trebuie, nu am comunicat cât am făcut sau nu am explicat măsurile pe care am fost nevoiți să le luăm în anumite conjuncturi. Și atunci apare un mesaj incomplet, o lipsă de mesaj sau lipsa dezbaterii publice, unde liderii trebuie să fie mai mult prezenți”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a arătat că organizarea școlii de management politic pentru tineri este binevenită în acest moment, cu atât mai mult cu cât PD-L se pregătește pentru viitoarele bătălii electorale. Flutur a arătat că numai în județul Suceava, în lupta electorală vor fi implicați peste 2.000 de „combatanți direcți”, adică viitorii candidați la alegerile locale, la care se vor adăuga și membrii de partid care îi vor sprijini pentru aceștia.
Flutur le-a cerut tinerilor să nu fie timizi și le-a povestit despre primul său discurs în Senat
Gheorghe Flutur le-a povestit tinerilor din PD-L că a intrat în politică în urmă cu 12 ani, împreună cu primarul Sucevei, Ion Lungu, și în echipa lui Theodor Stolojan. Flutur a subliniat că a intrat în politică cu dorința de a învăța de la seniori.
„Prima dată trebuie să vrei să înveți. Și trebuie să depășiți acea modestie a unui tânăr, timiditatea. Eu nu am să uit niciodată primul discurs al meu de senator în Senatul României, de câte ori am băut apă și cum mi se usca gura, când mă uitam la corifeii politicii românești care se uitau în sală ce spune și băiatul ăsta”, le-a spus Gheorghe Flutur tinerilor din PD-L. Flutur le-a mai povestit acestora și de timiditatea pe care a avut-o la primul discurs în Parlamentul European, atunci când, în calitatea sa de ministru al Agriculturii, a trebuit să prezinte politicile agricole ale României.
El le-a explicat tinerilor că un viitor om politic trebuie să se specializeze pe un anumit domeniu, pentru a evita intrarea în rândul „oamenilor politici paușali”. „Oamenii politici paușali, cum i-am numit eu, care știu de toate și nimic, pot să-și lase pijamalele în studiourile de televiziune, pentru că îi vedeți prin toate studiourile și se pricep la toate, de la cutremure și până la creșterea PIB-ului. Și nu știu cât sunt ei de apreciați”, a declarat liderul PD-L. Flutur le-a mai spus tinerilor că un viitor om politic trebuie să aibă „și dar și har”, dar și dorința de a comunica cu electoratul. „Trebuie să ai și dar, și har, dar trebuie să și vrei să comunici. Că dacă vorbești abstract nu te ascultă nimeni. Mai ales în relația cu electoratul, extrem de importantă este comunicarea și ce vrem să le spunem. Dacă o să le vorbim la căminul cultural despre sinergia faptelor, ca Ion Iliescu, nu înțelege nimeni. Dar dacă te-ai informat despre problemele lor și nu aștepți să îți pună ei întrebarea, ci le spui tu și dai răspuns la o întrebare nepusă, înseamnă că știi, că ești de pe lumea aia, iar oamenii te apreciază”, a declarat prim-vicepreședintele PD-L.
Gheorghe Flutur a mai spus că democrat-liberalii vor trebui să se descarce de votul primit de la electoral la ultimele alegeri. El a arătat că după o guvernare de patru ani, PD-L va trebui să explice ceea ce a făcut și ce a realizat din promisiunile făcute electoratului.