Planuri

PD-L Suceava vrea să câștige Consiliul Județean și jumătate din primării

Membri ai PD-L Suceava
Membri ai PD-L Suceava

Noul președinte al PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunțat că obiectivul acestui partid pentru viitoarele alegeri locale este câștigarea Consiliului Județean Suceava și a cel puțin jumătate din primăriile din județ.
„Din momentul de față nu mai discutăm despre PD sau PLD, ci despre PD-L, o nouă forță politică, cel mai puternic partid din România”, a spus Gheorghe Flutur.
El a precizat că PD-L vrea să câștige conducerea Consiliului Județean Suceava pentru a putea promova o nouă politică de dezvoltare a județului bazată pe investiții.
„De aproape 18 ani combinațiile de la nivelul conducerii județului au arătat că nu există o alternativă. Au existat trădări și înțelegeri, iar acum este nevoie de o schimbare, de o echipă nouă de conducere care să modernizeze județul”, a arătat președintele PD-L Suceava.
Flutur își continuă lupta contra PSD Ținta principală a liderului PD-L Suceava a fost PSD, despre care a precizat că „de 24 de ore a pierdut șansa să mai câștige viitoarele alegeri”.
Flutur a precizat că social democrații trebuie să „deconteze” în momentul de față beneficiile de care au beneficiat de pe urma tranziției din România.
„Le recomandăm să postească în această perioadă pentru a-i spăla păcatele tranziției. Ei sunt principalii chiriași ai tranziției și nu au dreptul să ia în derâdere noul PD-L. Mai mult, cei din PSD sunt marii beneficiari ai tranziției din România, dar nu au plătit nimic până acum”, a subliniat Flutur.
El a ținut să transmită celor din PSD că principalul obiectiv al PD-L, pentru viitoarele alegeri din România este obținerea unui scor care să depășească suma rezultatelor obținute de PD și PLD la alegerile europarlamentare din toamna acestui an.
„Obiectivul nostru major, și transmit pe această cale un mesaj de la Suceava către PSD, este să nu rămânem la suma procentelor pe care le-a făcut PD și PLD, ci să le depășim, în așa fel încât să putem conduce anul viitor România și să ajungem la guvernare”, a mai spus Gheorghe Flutur.
”Nici PNL nu se simte bine după înființarea PD-L” Liderul PD-L Suceava a precizat că înființarea acestui partid i-a „neliniștit” și pe cei din PNL, partid în care au început deja revoltele contra președintelui Călin Popescu Tăriceanu.
El a arătat că în rândul liberalilor există nemulțumiri cu privire la modul în care conducerea PNL promovează anumite persoane în funcții de conducere, sau de modul în care s-a negociat bugetul României pe anul 2008.
„Nici PNL nu se simte mai bine după înființarea PD-L. Există revolte împotriva doctrinei lui Tăriceanu, care înseamnă punerea de oameni incompetenți în funcții de conducere, dar și pentru că au scos la mezat bugetul României și l-au pus pe tava celor de la PSD”, a încheiat Flutur.

Recomandări

Deputații AUR Florin Pușcașu și Tiberiu Boșutar și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România

Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România
Deputații AUR Florin Pușcașu și consilierul județean Ștefan Cucoradă au discutat cu români din Elveția despre revenirea lor în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Cursuri gratuite pentru folosirea calculatorului, organizate de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”