Partidul Democrat-Liberal este marele câștigător al alegerilor, iar PD-L Suceava este marea surpriză, a declarat ieri vicepreședintele național al PD-L, Gheorghe Flutur. Flutur a arătat că organizația județeană a PD-L, pe care o conduce, s-a clasat pe primul loc în țară, după București, ca număr de voturi obținute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
El a precizat că PD-L Suceava a înregistrat 103.700 voturi la Senat și 94.000 voturi pentru Camera Deputaților, adjudecându-și jumătate din mandatele de parlamentar, așa cum s-a estimat la începutul campaniei electorale.
„Ca procente, suntem în primele trei județe din țară. Procentul obținut de PD-L Suceava este apropiat de 46,7%, procentul pe care l-am realizat eu la alegerile pentru președinția Consiliului Județean”, a subliniat Flutur.
El a menționat că, după aceste alegeri PD-L, și-a înnoit parlamentarii în proporție de 83%.
„Suntem cel mai puternic partid din România, având cel mai mare număr de mandate în Parlamentul României. Și mai avem un argument care arată foarte clar că suntem cei mai puternici. PD-L a câștigat cel mare număr de colegii, 196. Dintre acestea ne-au fost atribuite un număr de 166 mandate, celelalte 30 fiind distribuite celorlalte partide, PNL fiind marele beneficiar al redistribuirii. Asta este consecința acestei variante a Uninominalului. Dacă Legea ar fi fost ca la alegerile pentru președintele Consiliului Județean, PD-L ar fi avut mult mai multe mandate”, a spus Flutur.
„Nici un om din PD-L care a muncit nu va fi uitat” Gheorghe Flutur a ținut să mulțumească tuturor celor care au muncit „pentru a obține acest rezultat extraordinar”, dar și sucevenilor celor care s-au prezentat la vot și și-au exprimat încrederea în echipa PD-L.
El a arătat că din cei 14 candidați PD-L, 10 au câștigat în colegiile lor, iar ceilalți au obținut procente peste media la nivel național a partidului.
„Petru Carcalete a câștigat foarte clar colegiul de Senat pe zona Rădăuți-Siret. Cristian Irimie a obținut peste 8000 de voturi (43,45%), mult peste candidatul PSD Mihai Frunză, care a obținut 5700 voturi (30,29%). Aici mandatul a revenit, până la urmă, unui candidat care a luat 2500 voturi (13,3%). În colegiul 7 de deputați, Dumitru Mihalescul a obținut dublul voturilor față de următorul candidat, dar mandatul a mers la candidatul învins. Un număr important de voturi au obținut și Mihai Vitcu, Romică Andreica, Vasile Dediță sau Mircea Druc. Toți cei 14 candidați au contribuit la succesul PD-L și merită felicitați. Nici un om din PD-L care a muncit nu va fi uitat”, a mai spus Flutur.
Succes
PD-L Suceava, pe primul loc în țară la număr de voturi obținute




