Pepinieră

PD-L începe să-și crească directorii și miniștrii „în propria ogradă”



PD-L intenționează să-și formeze propria pepinieră de miniștri și de directori pentru instituțiile descentralizate ale statului, prin înființarea comisiilor de specialitate în partid, conduse de secretari executivi. Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că prin alegerea celor opt secretari executivi pe domenii, la nivel central și în organizațiile locale, „partidul se profesionalizează” și că din aceste comisii vor face parte atât membri PD-L, cât și specialiști din afara partidului.
„Este laboratorul de idei al partidului și membrii fiecărei comisii își aleg un președinte de comisie, secretar executiv, care va fi membru cu drepturi depline în Biroul Permanent. Sunt consultați la inițiative legislative și reprezintă o zonă de resurse umane pentru viitor. Este o bătălie foarte exigentă pentru profesioniștii pe domenii”, a arătat Flutur.
El a menționat că, pe vremea când era membru PNL, a condus doi ani comisia pe agricultură a liberalilor și apoi a devenit ministru și a elaborat programul de guvernare pe domeniul agricultură.
„Este un fel de laborator pentru viitoarea guvernare, o pepinieră de specialiști în diverse domenii la nivel județean și național”, a afirmat liderul PD-L, care a mai spus că aceste comisii vor fi locul de unde se iau viitorii șefi de descentralizate și miniștrii.
„Așa ai expertiza la tine în ogradă”, a precizat el. Înscrierile în comisiile de specialitate se vor face voluntar.
La nivel național, PD-L are 350 de mii de membri și majoritatea va face parte dintr-o comisie de specialitate.




Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Conferențiar univ. dr. Cristian Opariuc-Dan: „Mi-aș dori mult să ne întoarcem la cercetările din trecutul nu prea îndepărtat, atunci când cercetătorul era chiar interesat de ideea lui de cercetare și petrecea luni întregi rafinând-o”