Replică

PD-L îl acuză pe Donțu că „dezinformează în mod populist” cetățenii



Dan Gabriel Gospodaru: „Ovidiu Donțu promite medicilor din zonele defavorizate, în numele PSD, avantaje : prime, stimulente, locuințe și mașini”
Dan Gabriel Gospodaru: „Ovidiu Donțu promite medicilor din zonele defavorizate, în numele PSD, avantaje : prime, stimulente, locuințe și mașini”

Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, „dezinformează în mod populist” cetățenii, este de părere vicepreședintele PD-L Suceava, deputatul Dan Gabriel Gospodaru.
Gospodaru a făcut referire la afirmația recentă a lui Donțu potrivit căreia „jumătate din populația României nu are acces la servicii medicale de specialitate”, arătând că aceasta este departe de adevăr. „Recent întors din concediu, președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, este din nou dornic să-și vadă poza în ziar, dar nu la rubrica «o fotografie pe zi», ci în pagina de politică, cu subiecte pe care vrea să pară că le stăpânește foarte bine și pentru care își dă cu părerea, propune soluții, anunță ce va face PSD când va ajunge la guvernare. Lăsând la o parte faptul că Ovidiu Donțu este directorul unei instituții guvernamentale din domeniul agriculturii, pe care înțelege s-o conducă și s-o reprezinte în marea majoritate a timpului din sediul Organizației Județene a PSD, reprezentantul opoziției vorbește despre sistemul sanitar și, pentru că nu cunoaște domeniul, dezinformează, atunci când afirmă că «jumătate din populația României nu are acces la servicii medicale de specialitate». Realitatea este că întreaga populație are acces la servicii medicale, dar, așa cum este și normal, pentru unii locuitori accesul este mai facil, iar pentru alții este mai dificil, în funcție de întinderea unui județ”, a declarat Gospodaru.
Gospodaru: „Guvernarea PD-L a investit în spitalele din județ zeci de milioane de euro”
În opinia sa, cel mai important este ca populația unui județ sau a unei regiuni să aibă acces la servicii medicale de înaltă performanță. El a arătat că de aceea actuala putere investește în spitalele municipale și județene, pentru că orice medic își dorește performanță în actul medical pe care-l prestează față de pacient.
„Reforma sistemului sanitar din România făcută de Guvernul PD-L este în concordanță cu reformarea acestor sisteme în Uniunea Europeană, iar Ovidiu Donțu ar fi trebuit, inclusiv ca nespecialist, să înțeleagă, atunci când vorbește despre desființarea spitalelor, că spital nu înseamnă clădiri și paturi, ci medici specialiști și motivați, precum și dotări corespunzătoare”, a precizat deputatul democrat-liberal.
El a arătat că în județul Suceava nu s-a desființat decât un singur spital, cel de la Solca, deoarece avea o adresabilitate foarte scăzută, iar în celelalte spitale s-au investit în modernizare și reabilitare zeci de milioane de euro, atât fonduri europene, cât și bani din bugetul de stat. „Dacă Ovidiu Donțu ar vorbi despre agricultură și dezvoltare rurală, ar putea părea credibil, mai ales că este în fruntea unei instituții aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, dar și în această situație ar trebui, în calitatea administrativă pe care o are, să vorbească despre politica Guvernului în domeniu și nu s-o critice. Ovidiu Donțu promite medicilor din zonele defavorizate, în numele PSD, avantaje «fără număr»: prime, stimulente, locuințe și mașini. Evident, nu precizează dacă aceste populisme pot fi susținute financiar de bugetul sănătății, indiferent de partidul care, aflat la guvernare, l-ar gestiona”, a spus Gospodaru.
El consideră că Ovidiu Donțu ar fi trebuit să știe că rolul opoziției este acela de a emite critici constructive, dacă e cazul, și de a furniza soluții alternative la problemele guvernării, dar în nici un caz acela de a dezinforma în mod populist cetățenii.