Inițiativă

PD-L, dispus la o moțiune de cenzură, prin comasarea moțiunilor pe educație ale partidelor



Emil Boc: „Important e să ai voturile, să o treci”. Foto: MEDIAFAX
Emil Boc: „Important e să ai voturile, să o treci”. Foto: MEDIAFAX

Liderul PD-L, Emil Boc, a anunțat, ieri, că democrat-liberalii vor introduce, astăzi, o moțiune simplă pe educație, pe care, însă, sunt dispuși să o transforme în moțiune de cenzură, prin comasarea moțiunilor pe educație ale tuturor partidelor. Emil Boc a declarat că PD-L va depune, astăzi la Camera Deputaților, moțiunea simplă „Neșansa învățământului românesc. Guvernarea PNL și Cristian Adomniței au dus Educația în pragul dezastrului”.
„Dacă va mai exista o moțiune pe tema Educației și din partea unei alte formațiuni politice și dacă va exista voința politică de a le comasa într-o moțiune de cenzură, nu vom avea nici o reținere să facem acest lucru”, a anunțat președintele PD-L.
El a susținut, însă, că pentru PD-L nu este important să aibă semnăturile necesare doar pentru introducerea eventualei moțiuni de cenzură, ci să obțină voturile pentru ca moțiunea să fie adoptată, ceea ce implică sprijinul PSD.
„Chiar dacă două partide pot avea semnăturile necesare pentru a iniția, important e să ai voturile, să o treci. Nu intri într-o bătălie decât atunci când ai certitudinea că demersul merge până la capăt și se finalizează cu adoptarea moțiunii”, a susținut Boc.
Liderul PSD a completat că adoptarea unei moțiuni de cenzură se poate face doar cu sprijinul PSD.
Demersul trebuie susținut de PSD
„Oricât am dori alte formațiuni politice din Parlament să adoptăm o moțiune de cenzură, nu avem voturile necesare pentru a o trece, dacă un asemenea demers nu este susținut de PSD”, a amintit el.
Întrebat dacă PD-L va discuta cu PRM pe tema introducerii unei moțiuni de cenzură, Boc a răspuns că nu există nici un fel de discuții pe acest subiect, pentru că cele două partide nu au voturile necesare unui asemenea demers.
Boc a mai spus că moțiunea simplă a PDL pe tema Educației îi cere premierului să propună președintelui schimbarea din funcție a ministrului Cristian Adomniței, pentru incapacitatea de a gestiona Ministerul Educației și pentru utilizarea în interes de partid și în interes personal a banilor publici.
Liderul PD-L a mai spus că moțiunea simplă a democrat-liberalilor „critică modul în care PNL și Cristian Adomniței au înțeles să utilizeze banii publici alocați Educației în scop de partid, clientelar și personal, sfidând orice normă democratică de utilizare a banului public”.
La rândul său, liderul FEN, Cătălin Croitoru, membru al PDL, a spus că liberalul Cristian Adomniței este cel mai slab ministru al Educației, a cărui activitate a dus la prăbușirea sistemului educațional din România.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Iași, că PSD cere demisia ministrului Educației Cristian Adomniței, considerând că situația din învățământ este inacceptabilă. De asemenea, el a anunțat că moțiunea simplă privind educația va fi depusă de PSD luni.