Solicitare

PD-L cere Guvernului să anunțe data alegerilor locale

Vicepreședintele PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a cerut Guvernului să comunice public data alegerilor locale și să nu mai facă „negocieri de noapte cu PSD”.
Gheorghe Flutur a declarat, în conferință de presă, că data alegerilor este foarte importantă pentru clasa politică, mai ales că se vehiculează din ce în ce mai des că ar exista intenția suprapunerii alegerilor locale cu cele generale.
În opinia liderului PD-L, pe baza legislației electorale aflate acum în vigoare practic nu mai există posibilitatea suprapunerii celor două runde de alegeri.
„Să nu ne trezim că din cauza loviturilor de la 11 metri de la Campionatul European de Fotbal se amână alegerile locale, pentru că ar fi prelungiri”, a spus Flutur, care și-a exprimat speranța că și votul uninominal va fi introdus pentru scrutinul din vară.
„PD-L va susține chiar și forma de vot uninominal promovată de Comisia electorală pentru că populația așteaptă de la clasa politică acest lucru”, a mai spus senatorul sucevean.

Recomandări

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4