Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur și-a felicitat, ieri, colegii de partid care au coordonat campania electorală pentru Traian Băsescu la Suceava și a apreciat că, „din fericire”, județul Suceava a rămas portocaliu, cu 74 de localități în care a câștigat alegerile Băsescu. Flutur a declarat, în conferință de presă, că în turul doi al alegerilor prezidențiale, dinamica voturilor pentru Traian Băsescu a crescut cu 50 la sută, în timp ce pentru Mircea Geoană și aliații săi s-au pierdut circa 10 procente.
„Suceava are, din fericire, cel mai bun scor pe Moldova, cu 74 de localități, tradițional în zona de Nord și Vest, ceea ce arată că județul Suceava dorește reforma și modernizarea României”, a afirmat Flutur. Motivul pentru care celelalte județe ale Moldovei au votat majoritar cu Mircea Geoană este, în opinia lui Flutur, acela că „tradițional, unele zone s-au întors mai repede la PSD”.
„Sărăcia a fost o virtute pe care PSD a întreținut-o și o dată la patru ani a ieșit și le-a dat ceva unora ca să voteze. Zonele mai sărace tradițional au fost PSD. Noi am reușit să cucerim o parte dintre ele, însă săraci, pe cei din Moldova și din Sud, epoca Iliescu i-a făcut. Aceste zone nu sunt sărace de patru ani”, a afirmat liderul PD-L, care a mai spus că votul pentru Geoană „este specific unor zone care tradițional se întorc la PSD”, zone în care „este o gândire mai socialistă, cu mai mulți asistați”.
Pentru Flutur și PD-L, Ardealul a fost „mai cu inițiativă”, la fel ca și orașele mari, mai puțin Bucureștiul, care, deși din 1990 a votat întotdeauna cu candidații de dreapta, la alegerile prezidențiale l-a preferat pe Mircea Geoană. Explicațiile ar fi, potrivit lui Flutur, scorul bun realizat de candidatul PNL, Crin Antonescu, în primul tur, dar și că PD-L nu are primar general. O analiză mai amănunțită va fi realizată de PD-L după validarea alegerilor.