Strategie

PD-L anunță că la alegerile viitoare l-ar putea susține la Primăria Gura Humorului pe liberalul Marius Ursaciuc



Senatorul PD-L de Siret, Tiberiu Prodan, a declarat, ieri, că la alegerile locale de anul viitor, democrat-liberalii ar putea avea „un proiect comun” cu primarul liberal din Gura Humorului, Marius Ursaciuc. Senatorul Tiberiu Prodan a afirmat că, în 2012, este foarte posibil ca PD-L să nu aibă candidat la Primăria Gura Humorului și să susțină candidatura actualului primar, care s-ar înscrie în această cursă ca independent. „Eu cred într-o asemenea construcție. Poate fi o asemenea variantă”, a spus senatorul.
Deputatul din colegiul Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, a precizat, însă, că acesta este punctul de vedere al senatorului Prodan și el nu știe despre un astfel de proiect, deși a recunoscut că în cadrul acțiunii de stabilire a candidaților pentru alegerile locale de la anul, care trebuie finalizată până în data de 15 martie a.c., orașul Gura Humorului a fost lăsat deoparte.
Contactat, primarul Marius Ursaciuc a declarat că nu a avut discuții pe această temă cu democrat-liberalii, dar este încântat că „PD-L dă dovadă de maturitate” și s-a hotărât să îl susțină în alegeri.
„Eu știu că mă susțin PNL și humorenii. Dacă PD-L vine alături de ei, nu pot decât să mă declar încântat, este o dovadă de maturitate”, a spus Ursaciuc.
Actualul primar de Gura Humorului nu și-a anunțat oficial candidatura pentru un nou mandat, dar a spus că, dacă nu se întâmplă nimic spectaculos, o va face, și asta în calitate de membru PNL.



Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”