Reacție

PD-L acuză PSD de manipularea opiniei publice



PD-L, prin vocea profesorului universitar Dan Dascălu, a demontat acuzațiile lansate de PSD asupra liderilor democrat liberali Theodor Stolojan și Gheorghe Flutur cum că „au reînviat fascismul”, apreciind că la mijloc este vorba de „o manipulare clasică”.
Acuzele social democraților au venit după discursul lui Flutur la deschiderea acțiunii „Hora Bucovinei” de la Bucșoaia, care a vorbit despre un eveniment similar organizat în același loc în urmă cu 71 de ani, în onoarea regelui Carol al II-lea, la care a participat și un anume Sidorovici, din Frasin, pe atunci șef al mișcării numite „Străjeria” înființate de rege, spunând că „are și legătură această sărbătoare”. Dascălu, care candidează pe lista PD-L pentru Consiliul Județean, a făcut o adevărată lecție de istorie, arătând că nici Sidorovici și nici organizația „Străjeria” nu au legătură cu mișcarea legionară și cu fascismul, așa cum au afirmat social democrații.
El a spus că a fost foarte intrigat de această comparație, precizând că referirea pe care a făcut-o Flutur în discursul său „era doar o amintire a unui fapt istoric existent în memoria colectivă a localității, așa cum sunt multe altele”.
„Se trage o concluzie eronată dintr-un fapt real, care este interpretat voit eronat”
Dascălu a subliniat că în România au fost doar două organizații de tip fascist, Mișcarea Legionară și Liga Apărării Naționale, și că Străjeria a fost o mișcare de tineret regalistă, înființată de Carol al II-lea pentru a contrabalansa influența legionarilor, a frățiilor de cruce.
El a precizat că Străjeria a fost considerată o organizație fascistă de către procurorii bolșevici în anii 50 și că mulți oameni care au făcut parte din Străjerie au sfârșit la Canal sau în închisori comuniste. Potrivit profesorului Dascălu, Teofil Sidorovici a fost șef al Străjii țării și s-a sinucis în 1940, pentru a nu fi ținta răzbunării legionarilor. „Se trage o concluzie total eronată dintr-un fapt real, care este interpretat voit eronat, cu intenția clară de a face o legătură imposibilă pentru orice om de bun simț și orice om care are o minimă cultură istorică legată de Bucovina între doi oameni care au militat și militează pentru democrație, Gheorghe Flutur și Theodor Stolojan, cu o pretinsă legătură cu o mișcare care de fapt nu a fost fascistă”, a conchis Dascălu.



Recomandări