PD i-a retras sprijinul politic deputatului Aurel Olărean



PD i-a retras sprijinul politic deputatului Aurel Olărean
PD i-a retras sprijinul politic deputatului Aurel Olărean

– Președintele democraților, Emil Boc, a spus că Aurel Olărean a fost sancționat, deoarece a adus grave prejudicii imaginii partidului
– Boc spune că deputatul Olărean nu mai poate vorbi în numele PD
Conducerea centrală a Partidului Democrat a decis ieri retragerea sprijinului politic deputatului Aurel Olărean, din Rădăuți. Decizia a fost luată ieri în cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PD, toți membrii acestuia votînd în unanimitate pentru sancționarea deputatului. Reamintim că PD Suceava a decis să propună Biroului Permanent Național al partidului retragerea sprijinului politic pentru deputatul Olărean, pe motiv ca acesta a adus grave prejudicii imaginii PD.
Aceasta după ce în urmă cu mai bine de o săptămînă, Aurel Olărean a blocat o mașină în care se aflau trei polițiști în misiune și i-a somat să coboare din autoturism, să se așeze cu mîinile sus și cu fața la un gard pentru a-i legitima. Și mai mult, însoțit de un consilier care filma întreaga acțiune, deputatul a intrat în sediul Poliției Municipiului Rădăuți unde i-a luat la întrebări pe polițiștii aflați la ora respectivă la serviciu.
După ședința BPN al PD, președintele acestui partid, Emil Boc ne-a declarat că deputatul Aurel Olărean a fost sancționat pe motiv că „a adus grave prejudicii imaginii PD”. Boc a mai spus că Aurel Olărean poate să facă parte în continuare din grupul parlamentar al PD, „însă nu mai poate prezenta oficial nici un punct de vedere al acestui partid”. Președintele PD a mai menționat că momentan nu s-a pus în discuție excluderea din partid a deputatului Olărean și nici perioada cît este valabilă sancțiunea de retragere a sprijinului politic. Boc a precizat însă că decizia trebuie aprobată de Consiliul Național de Coordonare al PD, data reuniunii acestui for nefiind încă stabilită.
„Prin ceea ce a făcut, domnul deputat a adus grave prejudicii imaginii partidului nostru. Domnul Aurel Olărean a dovedit prin comportamentul său ceva ce nu este specific și normal unui demnitar ales din PD”, a mai spus Emil Boc.
Contactat telefonic, Aurel Olărean a refuzat să comenteze sancțiunea primită din partea conducerii centrale a partidului. Cu toate acestea el a precizat că i-a acționat în instanță pentru calomnie pe toți polițiștii din cadrul Poliției Rădăuți care au declarat că au fost abuzați de către el. „Voi rămîne în continuare în cadrul grupului parlamentar al PD. S-a dorit sancționarea mea și s-a reușit”, a mai precizat Olărean.