Decizie

PD exclude orice alianță preelectorală cu PLD



PD exclude orice alianță preelectorală cu PLD, a anunțat la Suceava, vicepreședintele PD Ioan Oltean. Liderul democrat a declarat că între PD și PLD a existat doar o colaborare punctuală, care a vizat referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, precizând că democrații vor colabora în viitor cu formațiunea condusă de Theodor Stolojan, numai la nivel parlamentar, pe principalele legi de interes național. „PLD este un partid de sine stătător. Între PD și PLD a fost o colaborare punctuală, care a vizat referendumul. Colaborarea noastră de aici cu acest partid se va regăsi în acțiunile parlamentare care vizează principalele legi de interes național. Deocamdată, de la referendum încoace, între PD și PLD nu a avut loc nici o întâlnire prin care să se pună la punct nu știu ce obiective comune. PD nu va face nici un fel de alianță preelectorală nici cu PLD și nici cu altă formațiune politică. Puteți scrie cu litere mari. Exclus orice fel de alianță preelectorală a PD cu PLD”, a declarat Oltean. Vicepreședintele democrat a lăsat să se înțeleagă astfel că PD nu va participa la constituirea polului de centru-dreapta propus de președintele PLD, Theodor Stolojan, pol din care să facă parte pe lângă PD și PLD, PNG și UPSC, partide care l-au susținut pe Traian Băsescu. „Dacă polul de centru-dreapta este o alianță preelectorală între cele două formațiuni vă asigur că nu va fi”, a răspuns Oltean la întrebarea privind constituirea polului de centru-dreapta în jurul PD și PLD.



Recomandări

„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”

„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”
„România-NATO – De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”