PD cere UDMR fie loialitate față de România, fie retragerea din coaliție



PD cere UDMR fie loialitate față de România, fie retragerea din coaliție
PD cere UDMR fie loialitate față de România, fie retragerea din coaliție

Partidul Democrat solicită UDMR să demonstreze loialitate față de România, o primă măsură fiind retragerea lui Gyorgy Frunda din delegația română la APCE, sau să se retragă din coaliția aflată la guvernare, a declarat liderul PD Emil Boc, la finalul ședinței de luni a BPN al partidului.
Boc a afirmat că „este inacceptabil ca un parlamentar al statului român, președinte al delegației române la APCE să menționeze textual că acolo el nu reprezintă România”.
„Este inacceptabil ca un parlamentar al României, șeful delegației la APCE să spună că acolo el nu reprezintă interesele României, declarație susținută tacit și de președintele UDMR, Marko Bela care spunea că domnul senator susține interesele maghiarilor în interesul României – o formulă ambiguă, care lasă loc de interpretări”, a mai spus liderul PD.
El a ținut să precizeze că Partidul Democrat nu are nimic cu comunitatea maghiară din România, ci doar cu „anumite gesturi, cu anumite declarații, acte care depășesc cadrul legal, formulate de anumiți reprezentanți ai UDMR”.
Emil Boc a apreciat că drept „inacceptabil’ ca o formațiune care este reprezentată în toate structurile de conducere ale României, să lezeze interesele României și să pună în discuție Constituția, prin demersurile pe care le face.
„Trebuie să te decizi în ce tabără ești: ori ești în tabăra care susține interesele României, ori ești în tabăra opoziției”, a adăugat Boc. El a precizat că PD nu dorește să fie „complice” la asemenea demersuri.
Emil Boc a mai spus că declarația lui Gyorgy Frunda a fost „picătura care a umplut paharul”.
„Este vorba de un comportament care se generalizează”, a apreciat liderul PD.
El a precizat că nu a discutat cu reprezentanții UDMR pe această temă, dar că va avea loc o discuție în cadrul coaliției.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, la sfârșitul săptămânii trecute, la propunerea senatorului UDMR Gyorgy Frunda, Recomandarea 1735, prin care se recomandă statelor membre ale CoE să se alinieze din punct de vedere legislativ, inclusiv constituțional, la standardele europene privind minoritățile.
APCE recomandă Consiliului de Miniștri să invite toate statele membre să promoveze recunoașterea drepturilor culturale ale minorităților, în legislațiile naționale.
În articolul 16.4 din recomandare se arată că, pentru a respecta aceste standarde, statele trebuie să integreze toți cetățenii, indiferent de apartenența etno-culturală, într-o entitate civică și multiculturală. Tot astfel, se recomandă statelor respective să nu se mai definească exclusiv etnic sau exclusiv cultural.
Recomandarea a fost inițiată de Gyorgy Frunda, șef al delegației parlamentarilor români la APCE, care a depus, în decembrie 2005, un raport în Comisia pentru Afaceri Legislative și Drepturile Omului. Propunerea a fost votată în 26 ianuarie în plenul APCE, devenind Recomandare.
Frunda a declarat, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, că recomandarea adoptată de APCE nu are efecte concrete asupra României, se adresează tuturor statelor CoE și are efect asupra ratificării convențiilor europene.
„Recomandarea nu are efecte concrete asupra României. Este o recomandare făcută către toate țările membre Consiliului Europei. Nu este destinată României. Are efecte doar în domeniul legislativ, al procesului de ratificare a convențiilor europene. Nu am făcut-o cu dedicație pentru România”, a spus Frunda.
Frunda a declarat că UDMR a susținut întotdeauna că noțiunea de stat național este o noțiune desuetă și nu corespunde realității. „În România există multe etnii. Articolul 1 din Constituție contrazice multe alte articole care recunosc drepturile minorităților naționale , de exemplu, de reprezentare parlamentară, de afirmare a identității naționale”, a spus deputatul UDMR. El a precizat că principiul care se aplică în UE este cel al partajării suveranității, care contrazice conceptul de stat național. „Nici un stat din cel 25 de membre ale UE nu se autodefinește ca stat național. În UE, principiul fundamental este cel al partajării suveranității, care contrazice ideea statului național”, a declarat Frunda.
Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind minoritățile a fost formulată pentru toate statele europene și nu are un caracter obligatoriu până nu este aprobată de Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei, a afirmat, săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu.
Ea a precizat că recomandarea nu trebuie să producă „o stare de neliniște”, deoarece România și-a asumat și aplicat toate normele necesare privind acordarea drepturilor minorităților naționale.