Liderul PD, Emil Boc, a declarat, ieri, că democrații au finalizat o strategie pentru subvenționarea întreținerii pe timp de iarnă, existând trei propuneri care vor fi dezbătute de Guvern la începutul lunii august.
Boc a declarat, după ședința Biroului Permanent Național al democraților, că PD a finalizat strategia pentru subvenționarea întreținerii pe timp de iarnă, existând trei propuneri care vor fi dezbătute de Guvern la începutul lunii august.
Prima variantă vizează subvenționarea combustibilului cu până la 45%.
A doua se referă la subvenționarea sumelor de întreținere cu 10%, măsură care ar urma să fie aplicată de autoritățile locale.
A treia propunere vizează acordarea unui ajutor social, în contul întreținerii, în sumă de până la 5 milioane de lei vechi pentru fiecare persoană. Prin această a treia modalitate de ajutor social s-ar putea ajunge la finanțarea facturii de întreținere cu până la 90%, pe timpul iernii.






