Alegeri

PC își propune o campanie care să nu distrugă „echilibre psihice”



Vicepreședinta PC, Camelia Ignătescu
Vicepreședinta PC, Camelia Ignătescu

Conservatorii suceveni fac apel la competitorii politici să ducă o campanie electorală civilizată, fără atacuri la persoană sau la familie.
Apelul a fost lansat de vicepreședinta PC, Camelia Ignătescu, care simte iminența unei campanii electorale extrem de agresive.
„Noi ne vom axa doar pe critici asupra inițiativelor politice, asupra actelor partidelor politice, dar nu vom ataca nici unul dintre candidați la modul personal. Este unul din dezideratele pe care ni le-am propus. Am dori ca în județul Suceava campania să nu atingă familii, să nu distrugă echilibre psihice, să nu aducă oamenii în pragul ridicolului, să purtăm un dialog civilizat, așa cum s-ar cuveni în România anilor 2008”, a declarat Ignătescu.
Vicepreședinta PC a adăugat că una din prioritățile campaniei o reprezintă și refacerea numărului de membri în localitățile județului. „Am reușit în ultima perioadă să aducem în rândurile partidului simpatizanți din încă opt comune și vrem, de asemenea, să reiterăm mesajele noastre către pensionari, tineri și cei defavorizați social”, a precizat Camelia Ignătescu.
Asistență juridică gratuită
Vicepreședinta PC a făcut referire și la programul de consultații juridice gratuite pe care conservatorii suceveni le acordă la sediul organizației județene.
Ignătescu a subliniat că acesta decurge bine și că în cele două săptămâni de la demararea lui au fost oferite consultații juridice unui număr de 24 de persoane.
„Suntem în postura de a asista săptămânal la soluții surprinzătoare ale instanțelor de judecată, la situații în care persoanele care nu dispun de resurse financiare și inițiază acțiuni greșite, deși își doresc să ajungă în altă parte, să obțină un alt drept, nu găsesc nici o variantă de a fi sprijinite și nu găsesc nici o variantă de a apela la asistența juridică gratuită, care asistență juridică gratuită este la ora actuală un program național”, a spus Ignătescu.



Recomandări