Sucevenii ar putea fi nevoiți să mai suporte o bună perioadă mirosul de fecale care vine din stația de epurare de 15 milioane de euro. Și asta pentru că depozitele pe care ACET le are în stația de epurare sunt pline, iar pentru a face loc altor cantități de nămol este necesară mutarea celor existente. Potrivit reprezentanților Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Suceava, în depozite se aflau 2.771 de tone de nămol, din care s-au mutat pe o altă platformă, situată în incinta SC AMBRO SA, circa 72 de tone. Practic, această mutare a stârnit mirosurile care îi fac pe toți cei care au avut drum în zona Bazar – Iulius Mall, dar și pe alți locuitori din diferite cartiere ale municipiului Suceava să strâmbe din nas și să-i pomenească pe toți sfinții.
Șefa Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a explicat și de ce s-a ajuns în această situație deloc plăcută.
„Prin Memorandumul de finanțare ale aplicației ISPA s-a pus condiția ca nămolul deshidratat rezultat din procesul de epurare al apelor uzate să fie depozitat într-un depozit ecologic, dar până în prezent acest depozit nu există în județul Suceava. Împrăștierea acestui nămol pe o suprafață mare reprezintă o creștere a zonei care degajă mirosuri”, a arătat Adriana Iordache.
De la ACET, liniște totală
Cei care au în administrare stația de epurare care a produs atât de mult disconfort pentru locuitorii municipiului Suceava sunt reprezentanții ACET. În cursul zilei de ieri am încercat de mai multe ori să luăm legătură cu Mircea Onofreiciuc, directorul tehnic al ACET Suceava. Inițial, acesta a spus că este într-o zonă cu gălăgie mare și nu aude, iar ulterior nu a mai răspuns.
Este vorba de același Mircea Onofreiciuc care, în iulie 2011, cu ocazia inaugurării stației de epurare, a explicat de ce era necesară această investiție, cât și ce aduce ea benefic: „Scopul acestei investiții a fost încadrarea apelor uzate în limitele de calitate admise de standardele românești și europene. Prin această investiție beneficiază atât municipiul Suceava, cât și locuitorii localităților din josul râului Suceava, prin reducerea poluării apelor, solului și aerului”.
Modernizarea stației de epurare a costat 15 milioane de euro, bani proveniți dintr-un împrumut al Primăriei Suceava, un anumit procent de la bugetul central, iar o bună parte din fonduri europene.
Ce a cerut Garda de Mediu în acest caz
În urma controlului de la stația de epurare, reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Suceava au stabilit și o serie de cerințe de care trebuie să răspundă conducerea ACET. Administratorii stației de epurare trebuie să ia măsuri pentru reducerea mirosurilor specifice nămolului, inclusiv în ceea ce privește funcționarea stației de deshidratare a nămolului, folosirea depozitelor temporare de stocare a nămolului, inclusiv a modului de eliminare a acestuia. De asemenea, se va solicita un punct de vedere din partea proiectantului și constructorului, care este unul și același, firma spaniolă Dytras, în vederea identificării soluțiilor de reducere a mirosurilor specifice nămolului rezultat din procesul de epurare a apelor uzate.
Garda de Mediu Suceava mai dorește să fie informată despre măsura care va fi adoptată de proiectant, dar și modul de realizarea al acesteia pentru reducerea mirosului de fecale care a înnebunit un oraș întreg.