O firmă specializată de pază și protecție va asigura, în curând, liniștea și ordinea la Spitalul Județean de Urgență. Așa a informat ieri, directorul unității, Vasile Rîmbu, care a arătat că pentru siguranța personalului medico-sanitar și a pacienților vor fi înființate patru posturi.
Astfel, primul va funcționa la poarta unu, prin care trec autosanitarele către și dinspre UPU, iar al doilea la poarta doi, pentru gestionarea celorlalte autovehicule. Un post mobil, în două schimburi, este prevăzut a funcționa în curtea spitalului – pe timp de zi în curtea Spitalului Nou și pe timp de noapte în curtea Spitalului Vechi. Un post mobil este avut în vedere și pentru secția exterioară de Psihiatrie, de la Burdujeni, unde se înregistrează frecvent cazuri de agresiuni asupra personalului medico-sanitar din partea unor pacienți cu tulburări de comportament.
„La Psihiatrie avem supraveghere video, dar este nevoie și de persoane care să observe climatul din secție și să intervină în caz de nevoie. Acești supraveghetori vor avea și alte atribuții, nu doar de pază și protecție”, a precizat Vasile Rîmbu.
Pentru activitatea de pază și protecție, Spitalul Suceava va recurge la sistemul de achiziție directă de servicii, deoarece la licitația organizată recent în acest scop ofertele nu au fost cele dorite, a precizat managerul unității.
La Psihiatria Spitalului Suceava, la mijlocul acestei luni, doi angajați, o asistentă medicală și un paznic, au fost bătuți de un pacient care a făcut o criză de nervi. În același incident a fost rănită și o bătrână internată, lovită în zona capului de bolnavul devenit brusc violent, care a trebuit să fie operată din cauza unui cheag de sânge pe creier.