Paza pădurilor aflate în proprietate privată, dar și de stat va deveni obligatorie începând cu luna septembrie, când ar urma să intre în vigoare legea de administrare a pădurilor, a declarat, joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Vasile Lupu.
Paza va fi asigurată de Regia Națională a Pădurilor (RNP) pe baza de contract, dar și de alte firme particulare care pot presta astfel de servicii, iar costurile vor fi suportate de proprietar.
„Este o măsură nepopulară, dar care trebuie să devină eficientă”, a spus Lupu.
În prezent, din cele două milioane de hectare de pădure sunt păzite circa 300.000 hectare.
Proiectul se află în dezbatere publică și va fi supus spre aprobare în curând la Parlament, a menționat Lupu.
Până în prezent, paza era asigurată la cererea proprietarilor de către RNP, dar și de ocoalele silvice private.
Potrivit reprezentantului Ministerului Agriculturii, paznicii ar urma să aibă un salariu de 3,5 – 5 milioane de lei pe lună, nivel asemănător celui avut de pădurari în prezent, iar activitatea lor va fi controlată de structurile statului.
Printre prevederile proiectului de act normativ, aflat în curs de aprobare, se mai numără renunțarea la studiile de amenajare sumare, precum și amenajarea pădurilor pe limite de suprafață până la 100 și peste 100 de hectare.
De asemenea, este prevăzută structura de administrare mixtă, conform căreia un ocol silvic poate să administreze în același timp păduri private, dar și de stat, cu condiția respectării regimului silvic.
Decizia vine la scurt timp după ce conducerea instituției a anunțat că persoanele fizice care dețin suprafețe despădurite vor fi obligate să împădurească terenurile respective.
Ministerul Agriculturii identifică, în perioada 1 august-15 septembrie, prin inspectoratele teritoriale de regim silvic și vânătoare, terenurile despădurite, iar în perioada 16-30 septembrie proprietarii vor fi înștiințați că trebuie să împădurească suprafețele respective.
În cazul în care proprietarii nu vor lua în seamă somațiile, lucrările de împădurire vor fi executate de către Regia Națională a Pădurilor, începând din această toamnă, iar devizele lucrărilor vor deveni titluri executorii pentru proprietari.
Conform oficialului din Ministerul Agriculturii suprafațele defrișate ilegal se ridică la circa 30.000 hectare, iar costurile pentru împădurirea unui hectar de teren se ridică la 100 milioane lei.






