Paza minții, trezvia – răspîndirea, împrăștierea

1. Pofta din amintire este rădăcina patimilor, care sînt rudeniile întunericului. Iar sufletul zăbovind în amintirea poftei nu se cunoaște pe sine că este insuflarea lui Dumnezeu. Și așa este dus spre păcat, nesocotind relele de după moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)
2. Trebuie să cercetăm cum întipăresc dracii nălucirile cele din somn în mintea noastră și-i dau o anumită formă. Una ca aceasta obișnuiesc să se întîmple minții, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simțire oarecare, sau fie prin amintire, care întipărește în minte, mișcîndu-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, răscolind amintirea o întipăresc în cuget. Căci organele trupului stau în nelucrare, ținute de somn. Dar iarăși, trebuie să cercetăm cum răscolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Așa trebuie să fie, deoarece cei curați și nepătimași nu mai pățesc una ca aceasta. Este însă și o mișcare simplă a amintirii, stîrnită de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim și petrecem cu Sfinții. Să fim însă cu atenție. Căci chipurile pe care sufletul împreună cu trupul le primește întru sine, amintirea le mișcă fără să se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul că adesea pătimim una ca aceasta și în somn, cînd trupul se odihnește. Trebuie să știm că precum ne putem aduce aminte de apă, și cu sete și fără sete, tot așa ne putem aduce aminte de aur și cu lăcomie și fără lăcomie; și așa și cu celelalte. Iar faptul că mintea află aceste sau acele deosebiri între nălucirile sale, se datorește vicleniei vrăjmașilor. Dar trebuie să știm și aceasta: că pentru năluciri se folosesc dracii și de lucrurile de dinafară, ca de pildă de vuietul apelor, la cei ce călătoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)
3. Dintre gînduri unele taie, altele se taie. Și anume taie cele rele pe cele bune, dar și cele rele se taie de către cele bune. Sfîntul Duh ia aminte la gîndul cel dintîi ce l-am pus și după acela ne osîndește sau ne primește. Iată ce vreau să zic: Am gîndul de a primi pe străini și-l am într-adevăr pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie și furișează în suflet gîndul de-a primi pe străini pentru slavă. Sau am gînd să primesc pe străini ca să fiu văzut de oameni; dar dacă vine peste el un gînd bun, îl taie pe cel rău, îndreptînd către Domnul virtutea noastră și silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă de la oameni. (Evagrie Ponticul)
4. Deci dacă stăruim cu fapta la gîndurile dintîi, cu toată ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gîndurilor ce ni le-am pus mai întîi, deoarece oameni fiind și luptînd cu dracii, nu putem ține gîndul drept nestricat, nici pe cel rău neispitit, odată ce avem în noi semințele virtuții. Dar dacă zăbovește cineva pe lîngă gîndurile care taie (de-al doilea), se așează în țara ispititorului și va lucra stîrnit de ele. (Evagrie Ponticul)
5. După multă băgare de seamă am aflat că între gîndurile îngerești, omenești și de la draci este această deosebire: întîi gîndurile îngerești cercetează cu de-amănuntul firea lucrurilor și urmăresc înțelesurile și rosturile duhovnicești, de pildă: de ce a fost făcut aurul și pentru ce e ca nisipul și a fost risipit în anumite părticele de sub pămînt și de ce trebuie multă osteneală și trudă pînă să fie aflat, apoi după ce e aflat, e spălat cu apă și trecut prin foc, ca apoi să fie dat meșterilor, care fac sfeșnicul cortului, cățuia, cădelnița și vasele de aur, din care, din darul Mîntuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gîndul drăcesc nu le știe și nu le cunoaște pe acestea, ci furișează numai plăcerea cîștigării aurului fără rușine, și zugrăvește desfătarea și slava ce va veni de pe urma lui. Iar gîndul omenesc nu se ocupă nici cu dobîndirea aurului și nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pămînt, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărțită de patimă și lăcomie. Același cuvînt se poate spune și despre alte lucruri, după regula aceasta desprinsă în chip trainic. (Evagrie Ponticul)