Volei

Pauza competițională i-a scos din formă pe voleibaliștii de la CSM Suceava

Antrenorul Victor Pancu acuză lipsa meciurilor pentru jucătorii săi
Antrenorul Victor Pancu acuză lipsa meciurilor pentru jucătorii săi

Nevoiți de federație să facă o pauză competițională de aproape o lună de zile, din cauza reunirii lotului național de tineret, voleibaliștii Clubului Sportiv Municipal Suceava încearcă să-și mențină tonusul cu ajutorul meciurilor de pregătire. Ieri, elevii antrenorului Victor Pancu au plecat la Piatra Neamț, acolo unde au disputat un meci de pregătire pe terenul adversarului devenit tradițional, echipa din prima divizie VCM LPS Piatra Neamț. Neavând alt adversar pentru pregătire, sucevenii au profitat din plin de această deplasare și au jucat nu mai puțin de șase seturi, din care au reușit să câștige doar unul, restul pierzându-le la diferențe destul de mici la trei sau șase puncte. După evoluția din acest joc, antrenorul Victor Pancu s-a arătat destul de deranjat de pauza lungă din campionat, care după părerea sa i-a dat peste cap pregătirea și i-a scos din formă jucătorii.
„În acest meci s-a cunoscut că nu am avut jocuri, iar acest lucru ne-a scos din formă și nu am putut evolua la capacitate maximă. Totuși acest meci a fost unul foarte util, pentru că avem șansa să vedem cum stăm la această oră, dar ne ajută să reintrăm încet-încet în forma pe care ne dorim s-o avem în play-off. Tot în acest meci am dat posibilitatea și celor mai tineri să joace, tocmai pentru a crește în valoare și a progresa la capitolul experiență, unul foarte necesar când vor deveni seniori”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că va profita de pauza pe care o au și nemțenii până la jocurile pentru locurile 5 – 6 și va mai face încă două partide test cu aceștia pe 9 și 17 aprilie. În acest meci, sucevenii au putut conta pe aproape toți jucătorii din lot, excepție făcând Ștefan Lupu, cel care se află în cantonament cu naționala României de tineret. CSM Suceava va relua campionatul pe 21 martie, atunci când are programat acasă, primul meci din play-off, cu CSV Dacia Buzău, echipă cu care va juca în sistemul două din trei, câștigătoarea urmând să meargă direct la barajul pentru promovare. Cel de-al doilea meci va avea loc la Buzău, pe 25 martie, iar în cazul egalității se va juca un al treilea meci pe 29 aprilie, la Suceava.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu