Andreea Paul Vass, consilier al premierului, a declarat, joi, că stimulentele pentru angajații din Ministerul Finanțelor vor fi acordate în cotă procentuală, în funcție de nivelul depășirii planului de încasări la buget.
Ea a arătat că Legea salarizării unitare propune egalizarea salariilor interinstituționale pentru aceeași funcție.
„Orice stimulent nu se va mai acorda uniform angajaților, ci pe criterii de performanță. Nu vor mai exista stimulente care ajung la un salariu sau de trei ori nivelul salariului, ci se vor acorda angajaților cu o activități legate de reducerea evaziunii fiscale sau accesarea fondurilor europene”, a spus Andreea Paul Vass.
Ea a mai spus că pentru majorarea salariilor sunt necesare fie creșterea fiscalității, fie o eficiență mai bună a activității funcțuinarilor publici.
Premierul Emil Boc a declarat miercuri că stimulentele salariale pot fi plătite la Ministerul Finanțelor doar angajaților care contribuie la combaterea evaziunii fiscale, însă rezultatele înregistrate până în prezent la nivelul instituției nu sunt pe măsura solicitărilor și a planului de încasări stabilit.
„Cei care sunt performanți și depășesc planul au dreptul conform legii la stimulente proporțional cu nivelul cu care au depășit. Maniera această nediferențiată, la toată lumea, nu mai poate continua. Când evaziunea fiscală va fi diminuată, da stimulente”, a spus Boc.
Mii de angajați ai Ministerului Finanțelor și administrațiilor financiare județene protestează pentru a doua zi consecutiv pentru că nu au mai primit de două luni stimulentele financiare.