O creștere a prețului la alimente în acest an, în România, nu este justificată, mai ales în condițiile în care producția agricolă a fost foarte bună anul trecut, consideră Andreea Paul-Vass, consilier al primului ministru.
„Din punctul meu de vedere, ca macroeconomist, în România o creștere a prețului la alimente nu se justifică sub nicio formă. Am avut o producție agricolă foarte bună în 2010”, a spus Paul-Vass, la un seminar pe teme fiscale.
Consilierul primului ministru nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la impactul pe care l-ar putea avea în România o criză a alimentelor în Asia.
„Este foarte greu să fac comentarii fără o analiză la bază. Dinamica prețului este decisă de către piață. Noi urmărim și estimăm care este tendința piețelor”, a mai spus Paul-Vass.
Potrivit datelor INS, în 2010, în afară de ouă, toate alimentele s-au scumpit, cea mai mare creștere de preț fiind consemnată la cartofi, de 45%. Scumpiri de peste 10% au mai fost înregistrate la legume și conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) și miere (10,3%). Această evoluție a fost pusă, în special, pe seama majorării TVA.
Organizația pentru Alimente și Agricultură a ONU a avertizat săptămâna trecută că prețurile alimentelor au atins niveluri record în ianuarie, iar recentele fenomene meteo extreme ar putea contribui la avansul costului mâncării, problemă care deja creează tensiuni în Orientul Mijlociu.