Consilierul local ales pe listele USL, avocatul Paul Rusu, cel care se visa deputat în Colegiul 2 Burdujeni înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2012, a fost reținut ieri de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Paul Rusu a fost reținut în timp ce oferea șpagă unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava chiar în biroul acestuia. Alături de consilierul local care până acum câteva luni a deținut și funcția de președinte interimar al Organizației PC Suceava a fost reținut și Dumitru Giurcă, un fost polițist local. Avocatul Paul Rusu este acuzat de infracțiunea de dare de mită, în timp ce Dumitru Giurcă este cercetat pentru cumpărare de influență.
Potrivit procurorilor DNA Suceava, „în cursul lunii august 2013, inculpatul Rusu Paul, în calitate de avocat, a promis suma de 5.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (denunțător în cauză), pentru ca acesta să își exercite influența asupra unui coleg procuror în scopul obținerii unei soluții favorabile pentru clientul său, inculpatul Giurcă Dumitru, cercetat penal pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere”.
Pentru a fi mai convingător în demersul său, fostul candidat pentru un loc de deputat i-a oferit procurorului suma de 3.500 de euro. Banii au fost dați pe data de 10 septembrie, iar două zile mai târziu, adică ieri, avocatul Paul Rusu și clientul său, Dumitru Giurcă, s-au prezentat din nou în biroul procurorului. Cu acest prilej, pe masa procurorului care urma să intervină pe lângă un coleg de-al său a mai fost pusă și diferența de 1.500 de euro. În acel moment, în biroul magistratului au apărut procurorii DNA Suceava, care i-au reținut atât pe avocatul Paul Rusu, cât și pe fostul polițist local Dumitru Giurcă.
Cei doi au primit ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, iar aseară au fost duși în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Paul Rusu nu a dorit să facă nici o declarație vizavi de faptul că a ajuns în cătușe la instanța de judecată, iar cu ocazia audierilor a declarat că totul este o înscenare.
Totuși, Curtea de Apel Suceava a admis propunerea procurorilor DNA și a emis mandate de arestare atât pentru avocatul Paul Rusu, cât și pentru fostul său client, Dumitru Giurcă. Ambii au declarat recurs, iar o soluție definitivă va fi luată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au fost monitorizați mai bine de o lună de zile
Până la momentul flagrantului de ieri, avocatul Paul Rusu și Dumitru Giurcă au fost monitorizați timp de mai bine de o lună. În toată această perioadă, ei au fost înregistrați și s-a pregătit pas cu pas momentul în care au oferit mită procurorului. Dumitru Giurcă avea în lucru un dosar penal la regimul circulației, dosar care datează din cursul anului 2012. Fostul polițist local a fost depistat în trafic cu autoturismul și a refuzat prelevarea de probe biologice, iar mai apoi a avut și atitudine arogantă la adresa polițiștilor. Giurcă era cercetat pentru două infracțiuni, refuz de recoltare de probe biologice și sfidarea organelor judiciare, și prin intervenția la procurorul de caz spera să obțină o soluție favorabilă, respectiv neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.
Interesant este că Paul Rusu l-a reprezentat și pe liberalul Dan Roibu, colegul său din Consiliul Local Suceava și din cadrul USL, urmărit penal în dosarul avocaților din Baroul Bota, acuzați că au practicat meseria fără a avea acest drept.
Elena Ciuc, avocata care l-a reprezentat pe colegul ei de breaslă la audierile de ieri din fața procurorilor și a judecătorilor, a menționat că nu poate oferi nici o informație despre acest caz. „Nu am mandat din partea domnului Rusu, așa că nu pot spune nimic”, a declarat Elena Ciuc.
Paul Rusu a fost la câteva voturi de un mandat de parlamentar
Paul Rusu a candidat la alegerile din decembrie 2012 din partea USL și a obținut 41,75% din voturile exprimate în Colegiul 2 Burdujeni. Fostul președinte al PC Suceava a fost învins de candidatul ARD, Ioan Balan, care a devenit deputat cu un scor de 43,68% din voturile exprimate. Practic, avocatul ajuns acum în spatele gratiilor a pierdut alegerile la o diferență minimă, de numai câteva sute de voturi. Totuși, el și-a păstrat mandatul obținut la alegerile locale din iunie 2012, iar în acest moment ocupă și funcția de consilier local în deliberativul municipiului Suceava.
Potrivit declarației de avere, Paul Rusu deține un teren de 23 de ari în localitatea Hudum, de la intrarea în municipiul Botoșani, un apartament cu o suprafață de 58,96 mp în municipiul Botoșani, cumpărat în cursul anului 2008. În calitate de avocat a câștigat 30.300 de lei în cursul anului 2012, iar din activitatea de consilier local a mai strâns 2.908 lei.
Paul Rusu mai are și datorii la bancă, iar potrivit declarației de avere creditele contractate de la BCR în cursul anului 2008 se ridicau la 67.910 euro.
Va fi exclus din PC cu ocazia unei ședințe extraordinare
Senatorul Mihai Neagu, președintele PC Suceava, nu s-a declarat foarte surprins de acest eveniment. „L-am povățuit să fie mai echilibrat pentru că excesele îi vor aduce deservicii. Din păcate, s-a dovedit că am avut dreptate”, a arătat Neagu.
Președintele PC Suceava a menționat că Paul Rusu va face obiectul unei discuții într-o ședință extraordinară a Biroului Permanent Județean. „Cu siguranță vom propune retragerea sprijinului politic, ceea ce înseamnă că-și va pierde calitatea de consilier local. Pentru partid este o pată de imagine mare, și tocmai într-un moment în care încercam să construim o organizație puternică”, a mai arătat Mihai Neagu.
Avocatul Paul Rusu nu mai era activ în cadrul organizației Partidului Conservator Suceava din luna martie a acestui an, mai exact după alegerile care s-au soldat cu alegerea senatorului Mihai Neagu în fruntea partidului. Tot după aceste alegeri, Paul Rusu nu a mai ocupat nici o funcție în partid.
Gulere albe
Paul Rusu, avocatul care se visa deputat, arestat pentru că a încercat să mituiască un procuror cu 5.000 de euro
