Paul Rebenciuc și David Turturean, elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, împart pasiunea pentru una dintre cele mai vechi științe ale lumii, astronomia.
Grație lor România a strălucit la Olimpiada Internațională de Astronomie din luna octombrie a acestui an.
Paul Rebenciuc, elev în primul an de liceu, a cucerit medalia de aur și premiul I absolut, cu cel mai mare punctaj din competiție la secțiunea Juniori, iar colegul său din clasa a VIII-a David Turturean și-a adjudecat bronzul, cu toate că a fost unul dintre cei mai mici competitori.
Cât privește pregătirea lor, prof. dr. Petru Crăciun, cel care-i antrenează în această știință, mărturisește că ”a fost o muncă titanică pentru acești doi copii, dar ne-am dorit să nu ne facem de rușine. A fost o presiune foarte mare pe ei. Vă spun sincer, mă rugam la Dumnezeu să nu vină dezamăgiți și plângând de acolo, adică să aibă o medalie de gât”.
Însă puștii de la „Ștefan” nu numai că nu au venit plângând, ci s-au întors triumfători, fiecare cu câte o medalie la gât.
S-au bătut din nou cot la cot cu cele mai importante școli de astronomie din lume, cum ar fi India, Coreea sau China, însă calea spre succes și performanță a fost pavată pentru tinerii României. Lotul național format din șapte minți sclipitoare a bifat cel mai bun rezultat de până acum la Olimpiada de Astronomie.
În semn de recunoștință, Paul și David s-au numărat printre laureații Galei „Top 10 Suceveni” din acest an, eveniment marca Monitorul de Suceava, organizat pe 16 decembrie, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie și Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
”Astronomia nu înseamnă să știi doar stelele de pe cer”
Paul și David îți lasă impresia că sunt doi oameni mari în corp de copil: zâmbesc puțin, numai dacă e cazul, iar despre reușitele lor, aur, premiul I absolut și bronz, parcă ne bucurăm mai mult noi decât ei. Învață ore în șir, pe brânci, de zici că și-ar da doctoratul, însă când faci ceva din pasiune, cuvântul sacrificiu e nepotrivit. Învață din convingere.
„Doar după premiere am simțit că sunt într-adevăr valoros. Acest rezultat mi-a oferit încredere și m-a făcut mai perseverent și mai ambițios. Acum obiectivul meu a ajuns și mai sus. Tot ce am făcut până acum consider că e în avantajul viitorului meu”, mărturisește Paul. De cealaltă parte, colegul său David adaugă: „M-am bucurat, dar pur și simplu nu mă așteptam. Sincer să fiu eu mă bucuram dacă nu eram ultimul, pentru că eram cel mai mic”.
Fizică, geometrie, trigonometrie, algebră sau matematică, toate se regăsesc în astronomie. Altfel spus, ca să știi astronomie trebuie să le știi pe toate.
Petru Crăciun explică faptul că ”astronomia nu înseamnă să știi doar stelele de pe cer sau să știi să cauți cu telescopul. Acești copii pe care-i vedeți în clasa a VII-a, a VIII-a, a IX-a, știu calcul diferențial, probleme de clasa a XI-a, a XII-a, știu noțiuni de teorie care se studiază în anul I de facultate, noțiuni care se studiază în anul II de facultate, știu mișcare în câmp de forțe care se studiază în anul II la Facultatea de Fizică etc. Au acumulat foarte mult, dar de la sine, cu plăcere”.
Paul Rebenciuc
Paul Rebenciuc este elev în clasa a IX-a și a absolvit de curând Școala „Miron Costin” Suceava, din cartierul Burdujeni. Este conștiincios, pasionat, iar noțiunile introductive de astronomie le-a descoperit încă de la 4-5 ani. Însă adevărata întâlnire cu știința aștrilor a fost memorabilă.
”Am spus: «E magnific». E ca o fizică avansată, ca o fizică extraterestră. Toate acumulate într-o singură disciplină, mare, frumoasă și fantastică. E deasupra oricărei discipline”, subliniază adolescentul.
Însă Paul a avut o memorie bună, sclipitoare de la vârsta grădiniței, când știa aproape toate capitalele lumii, drapelele statelor și învăța lejer, natural, serbările școlare pe dinafară, cu toate replicile și poeziile colegilor.
”De mic copil, pe la 5-6 ani, el știa toate capitalele lumii. Nu era un copil care să se joace prea mult pe afară. Într-una din zile, când am venit acasă, desenase toate drapelele țărilor. Știa toate drapelele lumii pe de rost, le și desena”, își amintește Gheorghe Rebenciuc, tatăl lui Paul.
Părinții i-au deschis calea spre succes, iar în loc de mașinuțe, trenulețe, tancuri sau mingi de fotbal, i-au cumpărat enciclopedii. Așa cum își dorea Paul.
„Marea lui plăcere erau atlasele, jurnalele de vacanță. I-am luat un atlas de astronomie despre Soare. La 4, 5 ani știa deja compoziția Soarelui și câte și mai câte… Mă punea să-i citesc și reținea”, a mai completat tatăl acestuia.
David Turturean
David Turturean este în clasa a VIII-a și deși are buletin doar de câteva luni, a pierdut șirul diplomelor și al medaliilor câștigate în cadrul concursurilor și olimpiadelor școlare. Deja culege roadele muncii lui care s-a concretizat în zeci de premii. Însă deasupra tuturor, la loc de cinste, stă medalia de la Internaționala de Astronomie din această toamnă.
„Mi se pare mai interesant să cunosc fizica, chimia, matematica pentru că ele descriu ce este în jurul meu”, arată adolescentul.
Încearcă să ne convingă că aceste științe nu sunt abstracte deloc, ci instrumente frumoase cu care realitatea înconjurătoare poate fi mai bine înțeleasă. Iar pentru că el deja le-a înțeles, a intrat în competiții cu alți colegi din țară, lună de lună.
„Am fost la Matematică (n.r. olimpiada), la Lingvistică, la Fizică. M-am pregătit foarte mult să merg și la Biologie, însă s-a suprapus cu Astronomia. Apoi, am mai fost la Științe pentru Juniori, la Informatică, dar și la alte concursuri care nu erau chiar de etalonul olimpiadelor, dar erau destul de importante”, povestește David.
Secretele lui sunt atât de simple și, totuși, nu la îndemâna oricui: muncă și pasiune. Pasiune pe care a urmat-o neabătut și care l-a atras ca un magnet.
„E cel mai mare cadou pe care îl poate avea o mamă. E cuminte, e foarte cuminte, ne duce viața înainte. El nu e copilul meu. El e fratele meu, eu sunt sora lui”, spune Elena Turturean, mama lui David.
Iar David țintește foarte sus… până la stele. Deși mai are un an până la examenul de admitere în liceu, adolescentul visează deja la o carieră în cercetare în astrofizică, domeniul care până în prezent i-a adus cele mai mari satisfacții.
„Sincer aș vrea sa lucrez în cercetare în astrofizică. Înunele domenii e greu să descoperi ceva nou, s-a ajuns la anumite limite fizice, în astrofizică, cum universul e infinit, nu e ceva ce nu poate fi descoperit”, spune încrezător David.
David și Paul au deschis larg fereastra spre cer
Pasionați de observațiile astronomice, la ora la care adolescenți de vârsta lor sar grăbiți în pijamale sau răsfoiesc paginile internetului, Paul Rebenciuc și David Turturean urmăresc spectacolul bolții cerești. Se lasă cuceriți și orele parcă se măsoară altfel în laboratorul lor infinit, de deasupra capului.
Mi-e teamă că acești tineri frumoși și inteligenți pe care am avut bucuria de a-i întâlni și care acum sunt cunoscuți și de către dumneavoastră se vor risipi în alte lumi, pe măsură ce vor cunoaște motivația oferită de alții.
Prieteni la școală și adversari în competiție, prin performanțele lor, cei doi ștefaniști îți lasă impresia că școala românească se poate trezi din amorțeală. Vârfuri ale generației lor, David și Paul au deschis larg fereastra spre cer, unde nu se mai satură să privească.
Mesaje de mulțumire
În cadrul Galei „Top 10 Suceveni” din data de 16 decembrie, în discursul său, Paul Rebenciuc le-a mulțumit tuturor dascălilor cu care a intrat în contact și care l-au călăuzit pe drumul cunoașterii, „începând cu doamna învățătoarea, doamna dirigintă din gimnaziu și doamna profesoară de matematică”.
Paul a relatat că visul său a continuat la liceu, la Colegiul „Ștefan cel Mare”, unde, sprijinit de profesorul de fizică Sorin Golda și de prof. insp. Petru Crăciun, a reușit să atingă una dintre cele mai mari performanțe ale sale.
La rândul său, colegul său David Turturean a arătat că este recunoscător organizatorilor, părinților, profesorului Petru Crăciun și dirigintei sale, Loredana Epure, care l-a susținut foarte mult.