Paul Evdokimov: „Viața spirituală în cetate”

A înfățișat persoana umană, unică și neprețuită în ochii lui Dumnezeu, atât în demnitatea preoției împărătești la care ne cheamă Sfântul Petru, cât și în harul pe care i-l poate conferi taina căsătoriei, cu tainicele sale bogății simbolice. Ne-a învățat cum să deschidem Scriptura împreună pentru a putea păși pe calea unității. A înțeles farmecul adorării liturgice a lui Dumnezeu, izvor al Frumuseții, chiar dacă în zilele noastre Frumusețea nu se mai afla nicidecum în miezul căutărilor artistice. A meditat asupra țelurilor ultime, unde se află, poate, cheia dezbinării.
Iată marile teme tratate de Paul Evdokimov, una dintre cele mai prestigioase figuri ale Bisericii Ortodoxe din Franța. Această carte ne îngăduie să regăsim în toată profunzimea ei seva unei gândiri care s-a străduit neîncetat să aducă împreună bogățiile Răsăritului cu cele ale Apusului creștin, căci „Biserica nu poate fi dezbinată în ființa sa profundă: în pofida aparențelor, o tainică unitate indivizibila a supraviețuit”.
Sursa: www.ishop.ro

Recomandări

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”