Pătrunjelul – antioxidant și antialergic



Pătrunjelul - antioxidant și antialergic
Pătrunjelul - antioxidant și antialergic

Pătrunjelul, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate zarzavaturi, consumat deseori în salate și preparate culinare este un tonic general, un antioxidant și un purificator al organismului.
Datorită compoziției sale el întărește imunitatea, are proprietăți antitumorale și antialergice îndeplinind un rol important în distrugerea radicalilor liberi.
Compoziție chimică
Este bogat în vitamina C, provitamina A, fier și mangan (100 g de pătrunjel proaspăt conține 200-240 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 19 mg fier și 0,5 mg mangan).
Pătrunjelul este de 4 ori mai bogat în vitamina C decât portocala, iar conținutul de fier este mult mai mare decât cel din spanac.
Practic cu 25-30 mg pătrunjel acoperim necesarul zilnic de vitamina C (60-70 mg).
Pătrunjelul mai conține apiol, principiu estrogen, alte vitamine (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, clorofilă precum și un aminoacid numit histidină care frânează dezvoltarea tumorilor.
Proprietăți ale pătrunjelului
– Întărește sistemul de apărare al organismului.
– Stimulează sistemul nervos.
– Este antiinfecțios.
– Elimină sau limitează procesele inflamatoare.
– Reglează ciclul menstrual.
– Este diuretic (eliminând apa, ureea, acidul uric și clorurile) și depurativ curățând corpul de toxine.
– Antiseptic al sângelui, al tubului digestiv și al căilor urinare.
– Vasodilatator.
– Antitumoral, antianemic, antirahitic și antiscorbutic.
– Stimulează expectorația eliminând din bronhii și plămâni substanțele dăunătoare.
– Împiedică uscarea conjunctivei și a corneei.
– Favorizează creșterea transpirației contribuind și în acest fel la eliminarea toxinelor.
– Este regenerator capilar.
– Vermifug.
– Stimulent al fibrelor musculare netede (intestinale, urinare, biliare, uterine).
– Neutalizează efectele nocive ale tutunului și alcoolului.
Când ne poate ajută pătrunjelul ?
El ajută în toate stările cu imunitate slăbita, stări infecțioase, alergii, convalescență, bătrânețe, boli de uzură, oboseală, astenie, surmenaj fizic și intelectual, anemie, boli ale sângelui, atonie a vezicii biliare, afecțiuni hepatice (hepatită, ciroză, colicistită), afecțiuni renale sau ale vezicii urinare, reumatism, gută, dureri articulare (în special cele din timpul menopauzei), menstre dureroase, ciclu menstual neregulat, celulită.
Cum ne poate ajuta pătrunjelul?
Prin cure unde sunt folosite atât frunzele verzi proaspete cât și rădăcina.
a) Cura cu salată de pătrunjel
Se mărunțește o legătură de pătrunjel proaspăt, se adaugă puțin ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. Se mai pot adăuga câțiva căței de usturoi, semințe de dovleac sau de susan.
Se mănâncă zilnic o salată timp de 10-14 zile.
Cura este tonică si revigorantă, contribuind astfel la întărirea sănătății.
Observație: Salata de pătrunjel este benefică și pentru combaterea stărilor neplăcute după consumul exagerat de alcool.
b) Cura cu suc de pătrunjel
Pătrunjelul poate fi consumat și sub formă de suc pur obținut cu storcătorul electric.
Se pun frunzele în storcător și apă cât să le cuprindă. Se pisează totul până devine o pastă. Această pastă se poate bea ca atare sau se bea filtrată. Este recomandat ca sucul să se bea imediat ce a fost preparat. În nici un caz nu se ține în frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obținut dintr-o legătură de pătrunjel preferabil înainte de a mânca.
Cura durează două săptămâni.
Pentru combaterea menstrelor dureroase și pentru reglarea ciclului menstrual se bea cu câteva zile înainte de menstruație câte 100 ml suc de frunze pe zi în doză unică.
Sucul de pătrunjel este foarte puternic, motiv pentru care el se consumă în cantități mici (cantitățile mari pot produce tulburări ale sistemului nervos) sau în amestec cu alte sucuri de legume.
Amestecând sucul de pătrunjel cu suc de morcov, de țelină sau de spanac se obțin efecte terapeutice dintre cele mai puternice.
Sucul de pătrunjel este folosit și în cosmetica pentru curățirea tenului sau ca remediu contra pistruilor. Sucul se aplică pe față seara, menținându-se peste noapte. Dimineața se spală cu apă caldă.
Pătrunjelul are contraindicații?
Curele cu pătrunjel sunt contraindicate femeilor însărcinate și celor care alăptează. În aceste cazuri se poate consuma totuși pătrunjel dar în cantități normale ( adăugat în salate, supe și ciorbe).
Pătrunjelul conține substanța numită apiol care stimulează contracțiile uterine.
El diminuează secreția lactată și o poate chiar opri dacă pe sâni se aplică frunze de pătrunjel strivite.
Sursa www.ele.ro