Sucevenii care își vor incendia necontrolat miriștile sau pășunile în vederea igienizării suprafețelor vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei. Ei vor fi identificați de către o patrulă compusă din reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și Direcția Silvică, care are în atribuții supravegherea tuturor localităților. Măsura a fost luată la ordinul prefectului Sorin Arcadie Popescu. Acesta a declarat că amenzile pentru arderile necontrolate ale vegetației uscate vor fi aplicate în baza unei hotărâri de guvern din 2007. Popescu a subliniat că oamenii pot da foc vegetației uscate de pe terenurile lor, dar numai cu permis de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență de pe raza localității lor.
Prefectul județului a precizat că „Având în vedere timpul secetos, fac apel populației din județ să acorde o atenție deosebită modului cum își igienizează suprafețele de teren, miriștile și pășunile. Oamenii trebuie să știe că pot igieniza suprafețele de teren și prin ardere, dar ardere dar controlată. Ce înseamnă asta? Adică o ardere prin înștiințarea Serviciului voluntar pentru situații de urgență de la nivelul localității, ardere care se poate face numai în baza unui permis care se obține de la șeful Serviciului voluntar pentru situații de urgență din acea localitate prin grija primarului. Tot ce fac locuitorii județului fără a respecta acest lucru este pasibil de sancțiune”.