Restructurare

Patru unități de învățământ au fost desființate în acest an școlar

Insp. Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava
Insp. Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava

Patru unități de învățământ au dispărut din rețeaua școlară a județului Suceava, în acest an școlar, ca urmare a scăderii numărului de elevi.
Este vorba despre Școala Primară Nr. 1 Văleni (structură a Școlii Gimnaziale Mălini), Grădinița cu Program Normal Cărăuși (structură a Școlii Gimnaziale Iacobeni), Grădinița cu Program Normal Grigorești (structură a Școlii Gimnaziale Siminicea) și Grădinița Broșteni (Școala Gimnazială Drăgușeni).
Potrivit insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, este vorba despre unități mici, structură, arondate unor școli cu personalitate juridică, în care erau înscriși sub numărul minim legal de elevi pentru a putea funcționa.
Trei unități noi
De cealaltă parte, trei unități își pornesc activitatea în acest an școlar: Grădinița cu Program Prelungit Liteni, cu șase grupe, respectiv 120 de preșcolari, Creșa „Sf. Ana” Fălticeni (care urmează să fie funcțională în această toamnă) și Grădinița cu Program Normal Petia, Bunești, unitate redeschisă după ce în urmă cu mai mulți ani fusese desființată.
Consiliile locale hotărăsc rețeaua școlară
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, rețeaua școlară se constituie la propunerea consiliilor locale din localitățile unde funcționează școlile respective.
Mai precis, consiliile locale sunt cele care desemnează unitățile care urmează să fie desființate, iar ulterior, membrii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar aprobă sau nu reorganizarea rețelei școlare a județului Suceava, ca urmare a deciziilor de desființare a unor unități școlare luate de către consiliile locale.
De regulă, principalul motiv pentru care consiliile locale solicită Inspectoratului Școlar Suceava ca în planul de școlarizare să fie propusă desființarea unor școli/structuri este scăderea efectivelor de elevi sub limitele prevăzute de lege: minimum 12 elevi la învățământul primar și minimum 10 elevi la învățământul preșcolar (art. 63, al. 1 din Legea Educației Naționale Nr. 1/2011).
La nivelul județului Suceava sunt 746 de unități școlare, dintre care 725 de stat (316 cu personalitate juridică și 509 structuri) și 21 de unități particulare.

Recomandări

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română

Nici 7% dintre elevii din mediul rural nu au fost examinați medical de la începutul cursurilor, din cauza lipsei cabinetelor școlare

Liceenii Colegiului ”Mihai Eminescu”, ambasadori ai mișcării, de Ziua europeană a sportului școlar

Liceenii Colegiului ”Mihai Eminescu”, ambasadori ai mișcării, de Ziua europeană a sportului școlar
Liceenii Colegiului ”Mihai Eminescu”, ambasadori ai mișcării, de Ziua europeană a sportului școlar

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, parte din cea de-a XI-a ediție a Zilei Europene a Sportului Școlar