La Rădăuți

Patru tineri, cercetați într-un dosar penal după ce s-au distrat maltratând o pisică



Pisică maltratată
Pisică maltratată

Polițiștii de la Biroul Poliția Animalelor Suceava au deschis un dosar penal privind infracțiunea de ”rănirea cu intenție a animalelor”, în baza unei sesizări și a unor imagini în care se vede cum un grup de tineri se distrează copios maltratând o pisică. Pe imagini se observă cum unul dintre ei prinde pisica de coadă și o aruncă cu putere spre o mașină aflată la metri buni distanță.
Poliția municipiului Rădăuți a primit o sesizare pe această temă miercuri seară, imaginile fiind din noaptea precedentă.
Din cercetări și din imagini a rezultat că pe 11 iulie, la miezul nopții, patru tineri se aflau cu mașina în parcarea unui Kebab Drive de pe Calea Bucovinei din Rădăuți, unde au prins o pisică ce se afla în parcare.
Cel mai șocant moment este când pisica este luată de coadă, învârtită cu putere și aruncată la mare distanță. Din fericire, pisica a supraviețuit.
Cei patru, cu vârste între 18 și 25 de ani, au fost identificați de polițiști, care au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”.


Pisica a fost salvată
Pisica a fost salvată
Pisică maltratată
Pisică maltratată


Recomandări

A găsit o țestoasă la marginea drumului, a salvat-o și apoi a scos-o la vânzare. S-a trezit apoi cu autoritățile peste el și cu dosar penal

A găsit o țestoasă la marginea drumului, a salvat-o și apoi a scos-o la vânzare. S-a trezit apoi cu autoritățile peste el și cu dosar penal