Patru răniți, între ei trei minori, după ce o mașină a intrat violent într-un podeț din beton

Un autoturism scăpat de sub control a ieșit în decor, în rigola de la marginea drumului și apoi a izbit violent un podeț, miercuri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe raza satului Falcău, comuna Brodina.
Pompierii militari ajunși la fața locului au constatat că sunt patru răniți, un adult și trei minori.
Toți cei patru erau conștienți și cooperanți, dar aveau leziuni, fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD B, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Patru răniți, între ei trei minori, după ce o mașină a intrat violent într-un podeț din beton
Patru răniți, între ei trei minori, după ce o mașină a intrat violent într-un podeț din beton

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod