Patru dintre componenții secției de tir cu arcul din cadrul CSȘ Rădăuți – CSM Suceava, Doru Schipor, Alexandru Bodnar, Corina Curelar și Bogdan Cucoș au fost selectați pentru a participa din partea României, atât la Campionatele Europene, cât și la cele Mondiale. Aceste selecții au fost posibile în mare măsură datorită evoluției bune a acestor sportivi la Cupa României, dar și la Concursul Internațional „Cupa Minerul”, competiții desfășurate la finalul săptămânii trecute în localitatea Aninoasa. În cadrul Concursului Internațional „Cupa Minerul”, la care au mai participat sportivi din Cipru și Serbia Muntenegru, în concursul rezervat seniorilor, Doru Schipor, de la CSM Suceava a ocupat poziția a treia, în timp ce colega sa de la CSȘ Rădăuți – CSM Suceava, Corina Curelar a terminat pe aceeași poziție în concursul feminin. În celălalt concurs, la Cupa României, cea mai bună evoluție a avut-o Alexandru Bodnar, cel care a câștigat medalia de aur în concursul juniorilor și a stabilit un nou record național după ce a obținut 632 de puncte la 2 x 70 de metri. Tot la juniori, Corina Curelar a terminat a doua la feminin, în timp ce Bogdan Cucoș s-a clasat al treilea. Dintre sportivii antrenați la CSȘ Rădăuți – CSM Suceava de Roza Deneș, o altă medalie de aur a fost câștigată de Adrian Moroșan, dar în competiția rezervată cadeților. La seniori, Doru Schipor, de la CSM Suceava a evoluat mai bine decât la Cupa Minerul, reușind de această dată să obțină medalia de argint. După aceste rezultate, Doru Schipor, Alexandru Bodnar și Corina Curelar au fost selectați să reprezinte România pe 12 septembrie, la Campionatele Europene de Tir cu Arcul de la Atena, în timp ce Alexandru Bodnar, Corina Curelar și Bogdan Cucoș vor pleca în Mexic, la Campionatele Mondiale de Juniori, concurs ce va avea loc în perioada 17 – 23 octombrie. „Sportivii noștri au tras foarte bine la aceste două concursuri, dovadă fiind și convocările ce au urmat, mai exact Bogdan Cucoș, care nu era în vederile antrenorilor pentru mondiale și Corina, a cărei prezență la europene și mondiale era sub semnul întrebării. Sportivii noștri sunt bine pregătiți, dar până la concursurile internaționale vom forța nota în pregătire pentru a ajunge la cel mai înalt nivel și la rezultate cu care să ne mândrim”, a declarat antrenoarea Roza Deneș.






