Conducerea Consiliului Județean Suceava și-a stabilit trei priorități asupra cărora își va îndrepta atenția în perioada imediat următoare. Președintele administrației județene, Gheorghe Flutur, a precizat că prima dintre problemele care trebuie rezolvate de urgență este continuarea proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene” și luarea unei decizii cu privire la viitorul firmei care îl implementează, Bucovina Ecotermgaz SA Suceava.
„Din punctul meu de vedere trebuie să continuăm acest proiect, să ieșim din impas, în special în ceea ce privește divergențele pe care vechea conducere a Consiliului Județean Suceava le-a avut cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava. Și asta deoarece eu cred că trebuie să avem același interes și să găsim soluția pentru a rezolva problemele existente”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava s-a declarat „un pic nemulțumit” de activitatea firmei care a asigurat consultanța pentru „utilități și mediu”, considerând că deși aceasta a primit sume importante de bani, nu a reușit să ofere soluții eficiente la greutățile întâmpinate în derularea acestui.
„Sunt puțin supărat pe modul cum s-a lucrat cu consultantul care trebuia să ne învețe ce trebuia să facem în problema Taxei pe Valoarea Adăugată, dacă se putea sau nu recupera, dar și să prezinte clar toată problema montajului financiar al proiectului. Și nu știu cum i-a învățat pe cei din vechea conducere a CJ de s-a ajuns la acest litigiu. Asta vreau să înțeleg și am cerut și consultantului să prezinte o soluție de rezolvare a problemelor existente”, a mai spus Flutur.
Se caută soluții pentru problema deșeurilor Șeful administrației județene din Suceava a arătat că o altă prioritate este găsirea unei soluții pentru rezolvarea problemei deșeurilor în județ. Flutur a făcut referire în special la municipiul Suceava, în condițiile în care groapa de gunoi existentă trebuie închisă până la 1 ianuarie 2009.
„Am cerut vicepreședintelui Dan Cadariu să grăbim găsirea unei soluții. Dacă procedurile cu licitația pentru construcția unor gropi de gunoi ne încurcă, va trebui să găsim o soluție specială pentru municipiul Suceava pe care să o integrăm în soluția de la nivelul întregului județ”, a declarat Flutur.
Apă potabilă în toate localitățile județului Gheorghe Flutur a declarat că o problemă urgentă este întocmirea unui masterplan pentru realizarea unor investiții în construcția sistemelor de distribuție a apei potabile și a celor de canalizare în toate localitățile județului.
El a explicat că intenția Consiliului Județean este de a introduce rețele de alimentare cu apă potabilă în întreg județul, investiție care ar putea să se realizeze în următorii 4 – 5 ani. Flutur a declarat că proiectul pentru realizarea acestor lucrări este întocmit împreună cu SC ACET SA Suceava, operatorul județean de apă și canal.
Firme din Germania și Anglia sunt interesate de modernizarea aeroportului Nu în ultimul rând, președintele CJ Suceava a spus că o urgență pentru județ o reprezintă și modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea.
Gheorghe Flutur a spus că până în prezent a avut discuții cu reprezentanți ai unor firme din Germania și Anglia care s-au arătat dispuși să investească în modernizarea aeroportului.
„Mai sunt câteva firme care vor să investească în aeroport, vom analiza toate ofertele și vom lua o decizie. Oricum, reabilitarea aeroportului este o prioritate, mai ales că sunt necesare investiții urgente în modernizarea pistei de zbor”, a spus Gheorghe Flutur.






