Rezultate

Patru premii întâi pentru suceveni, la concursul Linfo@SV

Concursul interjudețean de creativitate software „Linfo@SV” a adus patru premii întâi pentru elevii suceveni. Este vorba despre elevii Andrei Diaconu, Alin Aursulesei și Adrian Apetrei, care cu lucrarea „Lecții de economie” au ocupat primul loc în concurs, la secțiunea Soft Educațional. Și locurile doi și trei, precum și două mențiuni, la aceeași secțiune, au fost obținute tot de elevi suceveni, de la Colegiul de Informatică, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”. O altă secțiune a competiției de creativitate software, Lumea Algoritmilor, a avut drept câștigător al primului loc doi elevi, tot suceveni. Aceștia sunt Cuore Nica și Ionuț Ignea, care au ocupat această poziție în concurs cu lucrarea „Algosite”. Și la partea de concurs destinată elevilor din clasele gimnaziale, locurile întâi au revenit școlarilor suceveni. La secțiunea Poveștile copilăriei, premiul întâi a fost obținut de Filip Morar, de la Școala „Ion Creangă” și de Diana Maria Hatmanu, de la Școala cu clasele I-VIII nr. 4. Sucevenii au mai obținut cinci premii doi, patru premii trei și zece mențiuni.
La concurs au participat 80 de elevi din județele Suceava, Galați, Teleorman, Neamț, Bacău și Botoșani, care au prezentat 72 de proiecte. Concursul „Linfo@SV” a fost inițiat de Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, școală care este și gazda competiției, concurs aflat în acest an la a șasea ediție.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Alessia Pop cântă în finala concursului „Vocea României”. Dacă doriți ca trofeul să ajungă la Suceava, votați Alessia Pop!

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii