Patru polițiști români din cadrul misiunii EUPOL Afganistan au fost medaliați, miercuri, la Kabul, cu Medalia de Serviciu EUPOL, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Afganistan, informează Poliția Română.
Conform sursei citate, distincția a fost înmânată de către Karl Åke Roghe, șeful Misiunii de Poliție a Uniunii Europene (EUPOL) Afganistan.
„Misiunea de Poliție a Uniunii Europene în Afganistan a fost inaugurată la 17 iunie 2007 și vizează acordarea de sprijin guvernului Republicii Islamice Afganistan pentru crearea și consolidarea unei forțe polițienești în măsură să contribuie la asigurarea securității și a siguranței poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.
În prezent, în teatrul de operațiuni din Afganistan se află 15 polițiști români care desfășoară activități de pregătire profesională, îndrumare și consiliere a polițiștilor afgani din cadrul Ministerului de Interne, Ministerului de Justiție și Parchetului General din Afganistan.