Patru persoane fac greva foamei în fața Prefecturii Hunedoara, una având nevoie de intervenția SMURD



Doi bărbați și două femei, foști angajați ai unei firme de piese de schimb, au declanșat, miercuri după-amiază, greva foamei, în fața sediului Prefecturii Hunedoara, cerând ajutorul autorităților pentru a beneficia de salariile compensatorii care li se cuveneau la începutul anilor 2000.
Cele patru persoane – doi bărbați și două femei – au vârste în jur de 50 de ani și au intrat în greva foamei, în fața Prefecturii Hunedoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ei sunt foști angajați ai firmei Rempes din Deva, o societate care producea piese de schimb pentru utilaje miniere și piese turnate din fontă și oțel, și au fost concediați la începutul anilor 2000.
„În momentul în care am fost disponibilizați, prin contractul colectiv de muncă ar fi trebuit să primim salarii compensatorii. Eu ar fi trebuit să încasez 12 salarii. Nu le-am primit. Timp de mai mulți ani m-am judecat pentru a-mi primi dreptul. Eu și alți 150 de foști colegi. Din 2005 avem o sentință definitivă și irevocabilă și cu toate acestea nu ne-am primit banii. Este vorba în total de aproximativ 1.200 de lei”, a declarat unul dintre protestatari, Elena Căinanț.
Femeii i s-a făcut rău, iar ceilalți greviști au cerut ajutor la 112.
„Când am ajuns, femeia era în stare gravă. Are probleme cardiace și probabil s-a agitat, motiv pentru care i-a crescut tensiunea. Am încercat să o convingem să ne lase să o transportăm la spital, însă a refuzat și a cerut să-i acordăm ajutor în ambulanța SMURD. A semnat că refuză transportul la spital”, a declarat paramedicul SMURD Ion Morar.
Protestatarii susțin că nu renunță la greva foamei până când autoritățile nu îi asigură că vor primi sumele de bani care li se cuvin.
„Firma Rempes este acum în lichidare, iar dacă acum nu suntem luați în seamă banii se vor împărți și noi nu mai primim nimic, deși ar trebui să fim primii despăgubiți”, a declarat Elena Căinanț.