Patru persoane sunt cercetate de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals și evaziune fiscală, prejudiciul calculat fiind de peste 150.000 lei. Luni, în urma cercetărilor efectuate de polițiști și la propunerea IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat începerea urmăririi penale față de Ion N., de 53 ani, din municipiul Fălticeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, față de Alina H., de 32 ani, din comuna Boroaia, și Ileana N., de 43 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, și față de Mariana H., de 52 ani, din comuna Baia, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.Ion N., în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Sasca Nouă, în perioada 01.07.2008 – 30.09.2012, a completat în fals două facturi și două chitanțe fiscale și a evidențiat în contabilitatea societății 63 facturi fiscale, ce au fost completate în fals de cele trei femei cercetate în acest dosar, în sumă de 422.962 lei (fără TVA), reprezentând aprovizionări de marfă, de la diferite societăți care figurează radiate sau în contabilitatea cărora nu se regăsesc aceste mărfuri ca fiind livrate, conținând operațiuni fictive și care au avut drept consecință sustragerea de la plata TVA în sumă de 117.283 lei și un impozit pe profit de 36.267 lei. „În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii. După definitivarea cercetărilor se va dispune procedural”, se precizează în comunicatul poliției.