Răbdare greu încercată

Patru ore de așteptare pentru a fi trecuți strada cu ambulanța



Răbdarea pacienților de la Spitalul Suceava, care au nevoie de un transport cu ambulanța de la o secție la alta, este pusă la grea încercare, în condițiile în care timpul de așteptare până la sosirea autosanitarei a crescut considerabil. Dacă în mod normal o Salvare răspunde solicitării formulate de medici pentru a muta un bolnav de la o secție la alta într-un interval de până la 15 minute, zilele trecute, perioada de așteptare s-a prelungit în câteva cazuri până la două și chiar patru ore.
La Suceava, maxim patru mașini de transport pe tură În timp ce bolnavii și aparținătorii acestora se scandalizează, responsabilii de la Serviciul Județean de Ambulanță se plâng că nu au suficiente mașini pentru a acoperi solicitările spitalelor.
Directorul acestei unități sanitare, dr. Daniel Martiniuc, a arătat că din cele 62 de mașini active de la nivelul județului, doar 24 sunt destinate transportului pacienților, iar șapte dintre acestea se află în parcul auto de la Suceava.
„Ziua la care vă referiți a fost una foarte aglomerată, deoarece au fost mulți pacienți care trebuiau duși la clinicile universitare din Cluj sau București. Pentru deplasarea pacienților la domiciliu, spital sau între secții nu avem voie să utilizăm alt tip de autosanitară. În Suceava, dispunem de până la patru mașini de transport pe tură, astfel încât uneori timpii de așteptare se prelungesc”, a explicat Martiniuc.
Spitalul Suceava, dator cu 100.000 lei la Ambulanță În altă ordine de idei, el a adăugat că Spitalul Suceava are restanțe de 100.000 lei la plata serviciilor de transport a pacienților efectuate de Serviciul Județean de Ambulanță, prin contract, de la începutul lui 2008.
Medicul a precizat că, din cauza acestei datorii, unitatea pe care o conduce ar fi trebuit să sisteze orice deplasare a autosanitarelor la solicitările formulate de Spitalul Suceava și a avertizat că în cazul în care facturile restante nu vor fi achitate într-un timp scurt nu va mai ezita să recurgă la această măsură drastică.
De cealaltă parte, directorul Spitalului Suceava, dr. Doina Motan, infirmă existența unui contract între unitatea pe care o reprezintă și Serviciul Județean de Ambulanță, care nu a fost încheiat din cauza tarifelor mari practicate de acesta din urmă. Medicul recunoaște restanța de 100.000 lei, despre care spune că este de fapt din luna mai, și adaugă că în momentul de față se poartă negocieri pentru ajustarea prețurilor la transport.
Între 280 și 430 lei, pentru a traversa strada în ambulanță „Tarifele practicate de Ambulanță nu reflectă costurile reale. Pentru un bolnav care este dus cu autosanitara peste drum, la Neurologie, spitalul plătește între 280 și 430 lei. Am informat Ministerul Sănătății Publice despre această situație și am demarat discuții cu cei de la Ambulanță în vederea reducerii tarifelor”, a punctat Motan.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădățan, a declarat că sănătatea pacienților care așteaptă ore în șir o ambulanță pentru transportul între secții nu este pusă în pericol. El a afirmat că în acest interval bolnavii nu sunt lăsați de izbeliște, ci stau în camera de stabilizare, în perfuzii, sub strictă supraveghere medicală, iar dacă starea lor se alterează sunt duși în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
„Un bolnav cu accident vascular cerebral grav, care trebuie internat în secția de Neurologie, aflată peste drum, nu poate fi dus până acolo cu mijloace proprii, deoarece este nevoie de o targă. Transportul în poziția șezut este contraindicat, întrucât bolnavul nu are voie să ridice capul”, a completat medicul.



Recomandări

După ce a fost transferat de la Iași la Suceava cu accident vascular cerebral, aici a făcut și un infarct miocardic

După ce a fost transferat de la Iași la Suceava cu accident vascular cerebral, aici a făcut și un infarct miocardic
După ce a fost transferat de la Iași la Suceava cu accident vascular cerebral, aici a făcut și un infarct miocardic

Legea „Alexandra Ivanov” a deputatului USR Emanuel Ungureanu, prin care spitalele trebuie să se doteze cu butoane de panică, a fost promulgată de președinte

Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor
Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor