Cu mascați și focuri de armă

Patru oameni arestați trei luni de zile, de la o minciună



Inculpații arestați și ulterior achitați
Inculpații arestați și ulterior achitați

În septembrie 2011, presa locală anunța răpirea unei minore în vârstă de 13 ani, de pe stradă, fapta petrecându-se în comuna Bosanci.
Știrea a fost preluată imediat de televiziunile centrale, polițiștii anunțând că fata ar fi fost luată cu forța și urcată într-un autoturism Mercedes, de patru indivizi de etnie romă, care au contactat ulterior familia victimei și au cerut o răscumpărare.
Patru suspecți au fost arestați preventiv la vremea respectivă, după ce părțile s-au întâlnit în zona iazului de la Cumpărătura, familia minorei plătind 1.000 de lei în schimbul eliberării.
Atunci, din datele prezentate de polițiști, s-au tras și două focuri de armă în aer pentru prinderea a trei suspecți, ulterior predându-se la poliție și al patrulea, toți fiind din județul Neamț.
Au fost arestați preventiv aproape trei luni de zile (septembrie-decembrie 2011), iar ulterior trimiși în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Ce s-a întâmplat în instanță? Inculpații au fost achitați
În instanță, însă, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură, inculpații declarând că ei au venit la Bosanci să o ia acasă pe o altă fată, fiica unuia dintre ei (Dumitru Lăcătușu), care își rugase tatăl să o scape de acolo întrucât nu se mai înțelegea cu concubinul ei, care era agresiv cu ea.
Din boxa acuzaților, cei patru suspecți au spus că și-au luat odrasla și au plecat, fiind vorba însă de altă minoră, nu cea de 13 ani. Aceasta din urmă a susținut sus și tare că a fost răpită, însă, în fața judecătorilor, a mărturisit că toată povestea a fost o înscenare. Motivul – a dat explicații minora – a fost că tânărul care trăia în concubinaj cu fiica lui Dumitru Lăcătușu a amenințat că se sinucide, după ce acesta din urmă și-a luat odrasla de la Bosanci cu intenția de a aduce înapoi acasă, la Târgu Neamț.
Disperat că nu își va mai vedea iubita vreodată, au susținut la unison toți martorii audiați de judecători în acest dosar, concubinul care amenința că se omoară a cerut ajutorul comunității de romi din Bosanci și așa s-a ajuns la scenariul răpirii, poliția fiind practic folosită pentru a trage pe dreapta Mercedes-ul răpitorilor.
Au convins-o pe minora de 13 ani să le fie complice și, susțin romii din Bosanci, au făcut tot posibilul să-l împiedice pe tânărul amorezat să-și pună capăt zilelor din dragoste.
Între timp cei patru inculpați au fost achitați (judecătorii au considerat că fapta nu există), iar procurorii au început urmărirea penală pentru mărturie mincinoasă.
O minciună, din „dragoste”. Patru persoane trimise în judecată
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat ieri că au fost trimiși în judecată, pentru mărturie mincinoasă, patru inculpați: Benone Bogdănel Stănescu, Sabina Stănescu, Tiberiu Stănescu și Ioan Stănescu.
Vinovatul principal ar fi Benone Bogdănel Stănescu, cel care, pe 18 septembrie 2011, a sesizat telefonic poliția despre răpirea de la Bosanci, deși știa că totul este o minciună.
„Cu ocazia audierii sale în calitate de martor de către organele de urmărire penală la aceeași dată, a făcut afirmații mincinoase, inventând, totodată, probe mincinoase în sprijinul învinuirii nedrepte astfel formulate. La aceeași dată, inculpatul Stănescu Benone Bogdănel a instigat mai multe persoane să facă afirmații mincinoase cu prilejul audierii lor în calitate de martori, în aceeași cauză, de către organele de urmărire penală”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorul Ciprian Mihai Morișcă.


Inculpații arestați și ulterior achitați
Inculpații arestați și ulterior achitați
Inculpații arestați și ulterior achitați
Inculpații arestați și ulterior achitați
Patru oameni arestați trei luni de zile, de la o minciună
Patru oameni arestați trei luni de zile, de la o minciună
Patru oameni arestați trei luni de zile, de la o minciună
Patru oameni arestați trei luni de zile, de la o minciună
Inculpații arestați și ulterior achitați
Inculpații arestați și ulterior achitați


Recomandări

I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele. Trei nu vor face pușcărie

I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele
I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele