Spaima șoselelor

Patru motoscuteriști, implicați în accidente unul după altul



Accidentele cu motoscuteriști au revenit în actualitate, patru evenimente rutiere în care au fost implicați acești participanți la trafic petrecându-se în interval de o zi și jumătate.
Primul eveniment rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 13.00, însă avea să fie semnalat abia duminică noapte. La ora 23.30, la Spitalul Județean Suceava a ajuns o femeie din comuna Valea Moldovei, care acuza dureri mari la piciorul stâng. Femeia, Emilia C., în vârstă de 39 de ani, a relatat ulterior poliției cum, în jurul orei 13.00, circula cu un motoscuter pe o uliță din sat, iar la un moment dat, pe o porțiune de drum pietruită, a pierdut controlul asupra direcției și a căzut. După accident aceasta s-a ridicat și a plecat acasă, însă noaptea, după ce piciorul stâng i se umflase și avea dureri, s-a prezentat la spital. Ea a fost diagnosticată cu traumatism gleznă stângă, leziune ce nu pune probleme deosebite.
Un al doilea accident s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 6.20, pe DN 17, în Șcheia. Gheorghe Ș., în vârstă de 36 de ani, localnic, aflat pe un moped, l-a acroșat pe pietonul Vasile P., de 55 de ani, domiciliat în municipiul Suceava, care se deplasa împreună cu soția sa, pe marginea drumului. În urma impactului, pietonul a fost rănit ușor, leziuni suferind și conducătorul vehiculului pe două roți, care a căzut pe carosabil.
Beat turtă, un motoscuterist s-a izbit într-un pieton
Un accident cu consecințe mai grave s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17.30. Pe DN 2 K, în Iaslovăț, Nicolaie M., un tânăr de 30 de ani cu domiciliul în Arad, și-a scăpat mopedul de sub control după ce a trecut peste o groapă, ajungând în șanțul de la marginea drumului. Acesta a fost diagnosticat cu leziuni grave. Poliția precizează că tânărul de 30 de ani purta cască de protecție, însă nu deține permis de conducere și nici atestat de absolvire a cursurilor de legislație rutieră.
Joi noapte, la 23.45, un motoscuterist beat turtă avea să provoace un accident în satul Pârteștii de Sus, comuna Cacica.
Vasile A., de 31 de ani, localnic, aflat pe un scuter, s-a izbit într-un consătean care se deplasa pe marginea drumului, rănindu-l ușor. „Surpriza” a venit după verificarea cu etilotestul, care a arătat că bărbatul de 31 de ani are o concentrație de 1,39 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.