Patru morți și o persoană grav rănită după ce o mașină a intrat într-un stâlp de electricitate



Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor

Grav accident de circulație în noaptea de duminică spre luni pe drumul european care leagă Moldova de Ardeal, pe raza localității Dorna Candrenilor. Trei persoane au murit la locul impactului, iar o patra a murit la spital. În stare gravă la spital este și o cincea persoană, care ar fi stabilizată. Mașina cu care circulau cei cinci a lovit cu putere un stâlp de electricitate de pe marginea drumului european 58 (DN17). Este vorba de un autoturism marca Audi, a cărei epavă a fost observată de un echipaj SMURD B2 care se întorcea de la o altă intervenție. Au fost alertați colegii din cadrul ISU, Detașamentul Vatra Dornei, care au trimis la fața locului două autospeciale de stingere dotate cu echipamente pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ. O femeie 26 de ani și o alta de 18 ani, dar și un bărbat de 20 de ani au fost găsiți în stop cardio-respirator și nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lor. Manevrele de resuscitare efectuate la fața locului nu au mai dat nici un rezultat. Cei cinci făceau parte dintr-un ansamblu artistic din Rădăuți și se întorceau de la spectacol la care au participat la Târnăveni, județul Mureș. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, iar una din posibilele cauze ar fi aceea că șoferul ar fi adormit la volan.


Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor
Accident Dorna Candrenilor


Recomandări

Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, s-au ciocnit cu motocicletele, venind din sensuri opuse. Unul dintre ei este în stare gravă

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele
Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante