Imprudență

Patru morți, după ce rapidul București-Suceava a lovit o mașină în județul Iași



Autoturismul a fost lovit în plin, la o trecere de cale ferată, de trenul rapid București-Suceava Foto: ZIARUL de IAȘI
Autoturismul a fost lovit în plin, la o trecere de cale ferată, de trenul rapid București-Suceava Foto: ZIARUL de IAȘI

Patru persoane au murit în județul Iași, sâmbătă după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin, la o trecere de cale ferată, de trenul rapid București-Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, Silvia Spiridon, declara că șoferul mașinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată.
Cele patru persoane au murit pe loc, autoturismul fiind târât câteva sute de metri de locomotiva trenului. Garnitura se deplasa cu o viteză de 120 de kilometri la oră.
Mașina lovită de tren fusese cumpărată din banii câștigați la loterie în Italia
Autoturismul lovit de un tren, sâmbătă, în zona localității ieșene Stolniceni-Prăjescu, fusese cumpărat din banii câștigați la loterie în Italia de către două din cele patru persoane care și-au pierdut viața în urma accidentului, iar cei doi urmau să se căsătorească luna viitoare.
În mașina implicată în accidentul din zona localității Stolniceni-Prăjescu se aflau patru persoane, două dintre acestea, un bărbat și o femeie, întorcându-se recent din Italia, unde câștigaseră suma de 100.000 de euro la loterie.
Elena Mocanu, de 44 de ani și Costică Alexa, de 40 de ani, își cumpăraseră din banii câștigați la loto în Italia un autoturism Opel și au decis să revină în România pentru a se căsători.
„A dat norocul peste ei de Paști, când au câștigat banii ăștia. Și-au luat mașină, au venit în țară și voiau să se căsătorească în luna iulie. Au tocmit pe cineva să îi ducă la mama femeii, de la Tătăruși la Tansa, pentru a sărbători o zi de naștere, pentru că nu aveau carnet de conducere. În mașină mai era și fratele ei. Toți au murit”, a declarat Mihai C., rudă a femeii care a murit în accident.