Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a conferit emblema „Onoarea Armatei României”, cu însemn de război, celor patru militari români răniți în Afganistan, la 1 mai, în timpul unei misiuni pe autostrada A1 din provincia Zabul.
Potrivit MApN, distincția a fost acordată locotenentului George Olteanu, plutonierilor-majori Marius Apostol și Daniel Riza și caporalului Nicolae Barbu, în semn de apreciere pentru înalta competență profesională, curajul, spiritul de sacrificiu, dăruirea și inițiativa în îndeplinirea misiunilor de luptă încredințate în teatrul de operații din Afganistan.
Cei patru militari din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au fost implicați într-un incident în data de 1 mai, în timpul unei misiuni pe autostrada A1 din Provincia Zabul, Afganistan, când autovehiculul blindat, tip MRAP (vehicul rezistent la mine și protejat împotriva ambuscadelor), în care se aflau, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat.
MApN anunța, în ziua incidentului, despre rănirea celor patru militari. MApN explica atunci faptul că, „deși cantitatea de explozibil utilizată în atac a fost foarte mare, fapt care a dus la răsturnarea vehiculul tip MRAP, gradul ridicat de protecție asigurat de blindajul mașinilor de luptă folosite de forțele NATO în Afganistan a dus la salvarea vieților militarilor români”.
Ministerul preciza că în urma deflagrației, care a provocat răsturnarea vehiculului MRAP, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni în zona spatelui și la mușchii piciorului stâng, plutonierul major Marius Apostol are glezna piciorului stâng fracturată și caporalul Daniel Riza a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng, starea lor fiind stabilă. „Al patrulea militar aflat în vehicul, caporalul Nicolae Barbu, care a acuzat doar lovituri superficiale, și-a reluat activitatea în Baza Lagman. Locotenentul Olteanu, plutonierul major Apostol și caporalul Riza au fost evacuați către Spitalul Militar din Kandahar, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și conducerea armatei urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a militarilor răniți”, preciza MApN.
MApN a transmis, miercuri, că ministrul Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, general-maior Ștefan Dănilă, i-au vizitat pe locotenentul Olteanu și pe plutonierul-major Riza, aflați în prezent la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Ministrul apărării naționale le-a înmânat personal medalia celor doi militari, urmând ca plutonierul-major Apostol să primească distincția în Germania, unde se află la tratament, iar caporalul Nicolae Barbu, în teatrul de operații din Afganistan.
Cu această ocazie, conducerea Ministerului Apărării Naționale a fost informată de către echipa medicală despre evoluția stării de sănătate a celor doi pacienți și despre progresele înregistrate în recuperarea lor.
Potrivit MApN, ministrul i-a îmbărbătat pe cei doi militari și i-a asigurat de tot sprijinul său și al conducerii armatei, atât în perioada internării în Spitalul Militar, unde beneficiază de condiții optime de tratament, cât și după externare, odată reîntorși la familii.
Plutonierul-major Apostol Marius se află în continuare internat în spitalul militar din Landstuhl, din Germania, unde urmează un tratament de recuperare, evoluția stării sale de sănătate fiind favorabilă.