Patru mandate de arestare prelungite în dosarul privind flagrantul la aproape un kilogram de cocaină

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Tribunalul Suceava a admis propunerile înaintate de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, privind prelungirea mandatelor de arestare cu încă 30 de zile, față de patru inculpați acuzați de implicarea în tranzacția de aproape un kilogram de cocaină, dejucată în urma unui flagrant, la începutul lunii februarie, în parcarea Shopping City Suceava.

Au fost prelungite mandatele de arestare pentru tinerii suceveni Ioan Adrian Boloca și Remus George Harbuz și pentru Nelu Nicușor Ciochină și Constantin Cătălin, ambii din Vrancea.

Noile mandate sunt valabile până pe 6 aprilie, cu precizarea că pot fi contestate la Curtea de Apel Suceava.

Cei patru sunt acuzați de mai multe infracțiuni, ”lider” în acest sens fiind Ioan Adrian Boloca, acuzat de cinci infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Ioan Adrian Boloca, cu domiciliul în Pârteștii de Sus, locuia efectiv în municipiul Suceava, în timp ce George Remus Harbuz este domiciliat în Baia, dar locuia la Ipotești.

Ioan Adrian Boloca a fost interceptat spre finele lunii ianuarie a acestui an, în timp ce vindea cocaină, în diferite puncte din municipiul Suceava.

Fără să știe, tânărul de 25 de ani a vândut cantitățile de cocaină unor agenți sub acoperire, care au adunat probe privind traficul repetat făcut de acesta.

Astfel, pe 22 ianuarie 2026, în spatele magazinului Profi din cartierul George Enescu, inculpatul a vândut 4,74 grame de cocaină, contra sumei de 2.700 de lei.

Pe 24 ianuarie, în timp ce conducea un BMW X5, același Boloca a vândut circa 4 grame de cocaină, la Văleni – Mălini.

Tot pe 24 ianuarie 2026, în timp ce se afla în parcarea magazinului Penny din Ipotești, același inculpat ar fi procurat cocaină de la un complice și s-a deplasat cu același BMW, în zona Curcubeu din municipiul Suceava, unde a vândut alte 5,68 grame de cocaină, contra sumei de 3.000 lei.

Tânărul de 25 de ani nu avea nici permis de conducere.

Pe strada Amurgului din Burdujeni, același inculpat a fost interceptat și în timpul unei tranzacții cu canabis.

A urmat, joi, 5 februarie 2026, acțiunea principală, probabil atent și îndelung pregătită de structurile Antidrog, cu privire la tranzacția de aproape un kilogram de cocaină.

Din cercetări rezultă că trei dintre dealeri, care au domiciliile în Vrancea și Vaslui, au venit cu cantitatea de 980 grame de cocaină la Suceava, unde au predat-o sucevenilor cu care colaborau, respectiv Ioan Adrian Boloca și Remus George Harbuz.

Traficanții au venit în parcare cu un Mercedes Vito, cu numere de Suceava, evident fără a ști că au de a face cu un agent sub acoperire.

Dealerii au vândut cantitatea de droguri unui agent sub acoperire cu suma de 25.900 de euro și 10.000 de lei, după care a urmat acțiunea flagrantă, care nu putea trece neobservată oamenilor care se aflau prin zonă.

Procurorii de la DIICOT lucrează intens la ancheta din acest dosar, pentru a trimite dosarul în instanță, spre judecată.

Ce face acest dosar ieșit din comun este legat de cantitățile de drog și mai ales de faptul că este vorba de cocaină, drog de mare risc.

Recomandări

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial. Doi tineri suceveni au fost arestați

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Mandate de arestare prelungite pentru toți cei prinși, în urma flagrantului în trafic de la Cumpărătura, cu țigări de contrabandă

Mandate de arestare prelungite pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța la bancomate, în încercarea de a-i lua toți banii