Rezervație

Patru lei de la Grădinile Zoologice din Bacău au fost transferați în Africa



Un număr de patru lei de la Grădinile Zoologice din Bacău au fost trimiși, ieri, spre Africa, unde vor ajunge pe 2 august și vor fi îngrijiți într-o rezervație specială, în timp ce alți trei lei rămași la Buhuși riscă să fie eutanasiați.
Decizia privind transferul leilor a fost luată după ce grădinile zoologice din Bacău, Buhuși și Onești nu au obținut autorizațiile de mediu și nu au putut întruni condițiile impuse de Uniunea Europeană, a declarat Olga Axinte de la Agenția de Mediu Bacău.
Leoaica Lalulia și fiii acesteia, Mutu și Scar, au plecat, marți dimineață, din Buhuși, fiind mai întâi tranchilizați.
„Vom pune serul în seringă și o vom semnaliza cu un pompon. Aceasta va fi suflată în mușchiul animalelor. Sedarea se va face în două etape pentru a putea să le mutăm în cuști”, a declarat John Knight, medic veterinar de la FundaȚia Born FRee.
După ce au fost puși în cuști, cei trei lei au fost aduși la Bacău unde li s-a alăturat Sindbad, un leu de 6 ani.
„Vor ajunge în rezervație, unde vor beneficia de două hectare și cred că pentru prima oară în viața lor vor călca pe iarbă. La început vor fi nervoși, dar se vor obișnui. Am mai salvat 30 de lei din România. Pentru Sindbad am pregătit două leoaice cu care credem că se va obișnui”, a declarat Trisha Halford, coordonatorul proiectului.
La Grădina Zoologică din Buhuși au mai rămas trei lei. „Aceștia sunt bolnavi, suferă de decalcefiere pentru că nu au fost bine hrăniți în copilărie. Se vor mai face analize și dacă se va impune vor fi eutanasiați”, a declarat Constantin Negulescu, director Zoo Buhuși.
Relocarea leilor include transportul, pregătirea și îngrijirea pe toată viața lor costă 100.000 de euro, suma fiind suportată de Fundația Born Free.



Recomandări