Polițiștii de la Secția Rurală Adâncata au continuat ancheta cu privire la o serie de scandaluri și agresiuni care au avut loc pe raza comunei Zvoriștea, la finele lunii septembrie.
Este vorba de un grup de tineri implicați în răfuieli petrecute într-o noapte, când au avut loc agresiuni, distrugeri și tulburarea a ordinii și liniștii publice.
Faptele s-ar fi repetat de trei ori în noaptea de pe 27 spre 28 septembrie.
Cu un autoturism marca VW Passat condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în satul Buda, comuna Zvoriștea, care nu are permis, agresorii s-ar fi deplasat la Poiana, cu mașina încredințată de alt scandalagiu, unde au lovit întâi un localnic, provocându-i suferințe fizice.
Din declarațiile persoanelor vătămate, ale martorilor și din procesul verbal de examinare a rezultat că agresorii au distrus și luneta unui autoturism marca BMW proprietate a altui localnic.
Polițiștii au identificat doi bărbați care au fost loviți, de față cu martori care s-au panicat, fiindu-le creată o stare de temere și insecuritate fizică, de aici rezultând și comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
După ce au tras linie și au adunat, polițiștii au contabilizat un noian de infracțiuni, loviri și alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, și trei infracțiuni de conducere fără permis.
Constantin Daniel Tănăsucă, Mario Petrică Ciornei, Marius Ștefan Huțuleac și Robert Clim au fost reținuți în arest pentru 24 de ore, fiind transportați sub escortă în arestul Poliției de la Bistrița-Năsăud.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava urma să decidă ce măsuri preventive va lua mai departe în acest caz.