Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au fost solicitați să intervină, în mai puțin de 24 de ore, la nu mai puțin de patru incendii înregistrate pe raza județului.
Prima alarmă s-a dat marți, în jurul orei 9:20, atunci când s-a anunțat izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din satul Bălinești, comuna Grămești.
La fața locului au fost trimiși pompieri din cadrul Gărzii Siret, la sosirea echipelor de intervenție flăcările cuprinzând deja grajdul și amenințând să se extindă la casa de locuit și anexe.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în aproximativ o oră, pagubele fiind estimate la circa 6.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate de foc la 40.000 de lei.
Incendiul a fost provocat, susțin specialiștii ISU, de la o sobă amplasată necorespunzător față de materiale combustibile.
În jurul orei 10:30, la dispeceratul ISU Suceava a fost anunțat un alt incendiu, de data aceasta de la o gospodărie din satul Bogata, comuna Baia.
Acoperișul bucătăriei a fost cuprins de flăcările izbucnite din cauza scânteilor de la coșul de evacuare a fumului, coș care era deteriorat.
Pompierii au reușit să limiteze valoarea pagubelor la doar 2000 de lei, salvând din calea flăcărilor un cal, casa și grajdul.
În jurul prânzului, pompierii au fost solicitați să intervină și la un incendiu din satul Bănești, comuna Fântânele, acolo unde, în holul unei case, a izbucnit un incendiu de la o lumânare uitată aprinsă.
Pompierii Detașamentului Suceava, împreună cu voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență al Primăriei Fântânele au intervenit prompt și au reușit să stingă incendiul înainte de a se extinde la întreaga locuință.
„Au ars mobilierul din lemn și materiale textile aflate în holul casei și s-au degradat pereții portanți și planșeul holului”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, specificându-se că valoarea pagubelor a fost de 2000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, respectiv casa, la 15.000 de lei.
Alarma a sunat din nou, la puțin timp după miezul nopții
După câteva ore de liniște, alarma a sunat din nou. De data aceasta, la Detașamentul de Pompieri Rădăuți.
La câteva minute după miezul nopții, a izbucnit un incendiu la locuința unui sătean din Sucevița, flăcările cuprinzând acoperișul adăpostului de furaje și al unei anexe și fiind cât pe ce să se extindă la o altă casă, un garaj și o pensiune din vecinătate.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în jurul orei 3:50, pagubele fiind estimate la circa 20.000 de lei.
„Au ars acoperișul adăpostului de furaje și al anexei pe o suprafață de 90 metri pătrați, circa două tone furaje, circa 15 metri cubi lemn de foc și utilaje de uz gospodăresc (tocător de furaje, abric, circular)”, se arată în comunicatul ISU Suceava, precizându-se că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs de conductori electrici improvizați.
Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă, salvând casa, garajul și pensiunea din apropiere.