Patru incendii de miriște, într-o singură zi



Patru incendii de vegetație uscată au avut loc în cursul zilei de sâmbătă
Patru incendii de vegetație uscată au avut loc în cursul zilei de sâmbătă

Nu mai puțin de patru incendii de vegetație uscată au avut loc în cursul zilei de sâmbătă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, flăcările fiind cât pe ce să se extindă de la miriște și la cinci case din apropiere.
Primul incendiu s-a înregistrat în jurul orei 13:00, la Stroiești, unde, de la o țigară aprinsă aruncată la întâmplare, ardea o miriște pe o suprafață de circa 1,5 hectare, existând riscul propagării la alte terenuri agricole și la mai mulți baloți de paie. Un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Suceava a stins incendiul în aproximativ jumătate de oră, limitând astfel valoarea pagubelor.
Următoarea intervenție a fost la Dornești, unde ardea miriștea de pe circa două hectare de teren, flăcările amenințând să cuprindă și patru case din apropiere. Pompierii din Rădăuți au lichidat focul la timp, stabilind drept cauză a incendiului tot neglijența unui fumător.
A venit apoi rândul, aproape de ora 17:00, pompierilor Gărzii de Intervenție Siret, care au avut de stins un incendiu de vegetație izbucnit pe circa două hectare pe un teren agricol de pe raza localității. Și de această dată, exista riscul ca focul să cuprinsă o locuință, însă pompierii au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă. De data aceasta, cauza incendiului a fost un foc făcut în aer liber și lăsat nesupravegheat.
Spre seară, în jurul orei 21:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată și la un teren de circa 2,5 hectare aparținând Consiliului Local Rădăuți. Și aici, focul a izbucnit de la un rest de țigară aprinsă.