Tinerii sportivi ai Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului continuă ascensiunea în judo-ul românesc prin evoluții tot mai bune în competițiile de profil din țară. Zilele trecute, cinci dintre judoka antrenați de profesorul Mihail Ciocoiu au participat la Bacău, în cadrul etapei de zonă a Campionatului Național under 15 masculin și feminin, competiție la care au fost prezenți sportivi din toată Moldova. Singura fată din delegația humoreană, Daniela Bejenariu a avut cea mai bună și spectaculoasă evoluție, clasându-se pe primul loc la categoria 52 de kilograme, după patru meciuri câștigate prin ippon. De cealaltă parte, la băieți, cu toate că a întâlnit adversari valoroși, Andrei Tănăsescu a reușit să se claseze în final pe locul al doilea la 42 de kilograme, după trei partide foarte disputate. Cu toate că nu s-au clasat pe podium, alți doi humoreni, mai exact Robert Volerat și debutantul Ilie Culiță Orhean au ocupat locul cinci la categoriile 42, respectiv 66 de kilograme, calificându-se alături de ceilalți doi colegi la faza pe țară a acestei competiții. Inedit este faptul că lupta pentru medalii în Campionatul Național de judo under 15 se va da pentru prima oară în județului Suceava, mai exact în perioada 9 – 11 iunie, la Gura Humorului, acolo unde sunt așteptați să sosească peste 360 de sportivi din toată țara.






