Intervenții pompieri

Patru gospodării în flăcări, de la instalațiile de încălzire



Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au intervenit de duminică dimineață până ieri dimineață la nu mai puțin patru incendii, toate având drept cauză instalațiile de încălzire.
Prima alarmă s-a dat duminică, în jurul orei 10:30, fiind anunțat un incendiu la o gospodărie din satul Teșna, comuna Coșna.
De la jarul sau scânteile provenite din coșul de evacuare a fumului, o casă întreagă, aproximativ 170 de metri pătrați, precum și bunuri de uz casnic și documente personale s-au făcut scrum.
Câteva ore mai târziu, pompierii au intervenit și în comuna Dumbrăveni, acolo unde flăcările au mistuit un grajd, un atelier de tâmplărie, degradându-se utilaje și două autoturisme (un VW Golf și un Aro 10).
Focul a izbucnit de la o aerotermă lăsată sub tensiune și nesupravegheată.
Spre seară, în jurul 20:00, de la jarul căzut din sobă, a luat foc o bucătărie de vară de pe raza orașului Vicovu de Sus.
Ultima intervenție a fost la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde, de la un burlan metalic amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, a ars acoperișul unei case pe o suprafață de 80 mp.



Recomandări