Patru frați ai unei familii din Zamostea au fost ridicați în regim de urgență, printr-o ordonanță președințială. Cel mai mare copil are 7 ani, iar cel mai mic doar 7 luni. Protecția Copilului Suceava a fost sesizată telefonic de către medicul de familie din comuna Zamostea cu privire la situația critică a unui sugar, în vârstă de 7 luni, a cărui mamă nu colaborează, refuzând sfatul medicului. Medicul mai specifica faptul că starea de sănătate a minorului necesită internare repetată.
Directorul adjunct al Protecției Copilului Suceava, Doina Niculina Daneliuc, a spus că echipa de urgență a instituției s-a deplasat în repetate rânduri la domiciliul familiei din Zamostea, pentru a responsabiliza părinții cu privire la necesitatea asigurării unui climat favorabil creșterii și educării în siguranță a copiilor, precum și cu privire la necesitatea colaborării cu toate instituțiile care vin în sprijinul familiei.
Viața celui mai mic copil, pusă în pericol
La fiecare vizită, părinții au reacționat exagerat, refuzând să primească echipa în curte și proliferând amenințări, fiind astfel imposibilă orice formă de comunicare sau consiliere a acestora.
Având în vedere faptul că era periclitată dezvoltarea fizică și mentală a copilului sugar, că exista riscul ca viața să-i fie pusă în pericol din cauza stării de sănătate și luând în considerare că familia a mai avut doi copii decedați prin asfixie mecanică la o vârstă fragedă, Protecția Copilului a solicitat Tribunalului Suceava emiterea unei ordonanțe președințiale pentru ridicarea în regim de urgență a sugarului.
Au mai rămas cu un copil în îngrijire
„În baza ordonanței, Serviciul de Urgențe din cadrul Direcției de Asistență Socială, beneficiind de serviciile gratuite ale executorului judecătoresc Miron Cătălin, din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești Rădăuți, și cu sprijinul organelor de poliție, a pătruns în locuința acestei familii, unde s-a constatat că și ceilalți copii, cu vârste între 2 și 10 ani, erau în situație de risc, motiv pentru care patru copii au fost ridicați în regim de urgență și plasați în familiile unor asistenți maternali profesioniști”, a declarat Daneliuc. Cel de-al cincilea copil, o fetiță în vârstă de 7 ani, nu a putut fi luat de lângă părinți, fiind foarte atașată de aceștia. Situația ei va fi monitorizată de către Primărie.
Părinții, a mai spus Daneliuc, vor fi consiliați în vederea schimbării comportamentului și responsabilizării cu privire la obligațiile părintești.